Live

Noi avertismente de la Bruxelles privind OUG 114

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Avertisment dur al oficialilor europeni cu privire la ordonanţa lăcomiei. Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul pentru afaceri economice i-au trimis o scrisoare ministrului de Finanţe.

Îi transmit acestuia că taxa aplicată băncilor, în funcţie de nivelul indicelui ROBOR, este substanțial mai mare decât în alte state europene, că administratorii de fonduri private ar putea pleca din România şi că avem nevoie mare de investiţii şi reforme.

În scrisoare se arată că este nevoie de investiţii, de instituţii puternice, de stabilitate şi reforme structurale pentru o economie sustenabilă a României şi pentru convergenţa ei către cele mai dezvoltate state membre UE.

Oficialii europeni subliniază în scrisoare că România trebuie să respecte transparența procesului de luare a deciziilor şi consultarea şi implicarea părților interesate în elaborarea și implementarea reformelor. 

Ei avertizează că măsurile specifice, impozitul pe bănci, pot afecta negativ prudenţialitatea băncilor, în special capitalizarea acestora, punând o presiune suplimentară pe cele mai slab capitalizate instituții de credit. Consecințele acestui impozit asupra sectorului bancar din România pare să fie să fie substanțial mai mare decât în alte țări ale UE care au introdus taxele bancare în trecut, ceea ce poate avea efecte nu numai pentru sectorul bancar însuși, dar poate, de asemenea împiedică activitatea de creditare și intermedierea financiară, dăunând investițiilor și creșterii economice pe termen lung, se arată în scrisoare.

Oficialii europeni se arată îngrijoraâi de indexarea taxei la ROBOR, despre care spun că limitează capacitatea Băncii Centrale de a-și îndeplini obiectivele - stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară.

Totodată, măsurile incluse în OUG nr. 14/2018 cu privire la cel de-al doilea pilon de pensii ar putea afecta viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii, ar limita diversificarea surselor de venit la pensie dar și dezvoltarea pieței de capital, se mai arată în scrisoarea oficialilor europeni. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ţările UE au aprobat noi reguli, mai relaxate, privind datoria publică şi deficitul bugetar

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

Platforma chineză Shein trebuie să se conformeze cu reguli mai stricte în UE. Decizia Comisiei Europene

Partenerii noștri