Live

O basculantă cu nisip s-a răsturnat pe autostrada A1, blocând traficul pe ambele sensuri. Coadă imensă de TIR-uri și mașini

Data publicării:
Șoferul nu a mai putut fi salvat. Sursă foto: ISU Dâmbovița

O basculantă încărcată cu nisip și pietriș s-a răsturnat vineri dimineață pe autostrada A1, blocând circulația în ambele sensuri. Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu l-au mai putut salva pe șofer.

Accidentul s-a produs la kilometrul 53 pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, unde un autotren încărcat cu nisip s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând benzile 1 şi 2 de pe ambele sensuri de mers, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri și se circulă dirijat doar pe banda de urgenţă, mai precizează Centrul.

La fața locului au fost trimise mașini de descarcerare și ambulanțe, care au intervenit pentru salvarea șoferului, găsit rănit, în stare de inconștientă.

„Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată de către echipajul SAJ”, au transmis echipele de intervenție, care estimează că circulația va fi reluată în circa o oră, după curățarea drumului.

Ambele sensuri pe A1 au fost blocate de pietrișul căzut din basculanta răsturnată. Sursă foto: ISU Dâmbovița

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care este stadiul lucrărilor pe secţiunea Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti. Anunțul CNAIR

Ferrari făcut praf într-un accident, în județul Cluj. Două persoane au fost rănite

Un polițist de la trupele speciale a murit de Paște, un șofer a făcut o greșeală și i-a izbit motocicleta. Val de mesaje de la colegi

Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un șofer de camion le-a tăiat calea în trafic, în Satu Mare

Partenerii noștri