Live

O fetiţă de doi ani şi mama ei au murit pe A1, după ce șoferul unui TIR a întors pe autostradă pentru că ratase ieșirea

Data publicării:
Sursa foto: YouTube/Arges-Știri

O fetiţă de doi ani şi mama ei, în vârstă de 25 de ani, au decedat într-un accident rutier produs în noaptea de luni spre marţi pe autostrada A1, în zona municipiului Piteşti, după ce un șofer de TIR care a ratat o ieșire a vrut să întoarcă autotrenul pe autostradă, informează Agerpres.

Din primele verificări a reieşit că autocamionul ar fi efectuat o manevră de întoarcere după ce s-a încadrat greşit pe autostradă, iar autoturismul nu a putut evita impactul şi a intrat în coliziune cu remorca, trecând pe sub partea din spate a acesteia. În mașină se aflau un bărbat, o femeie și o fetiță.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, o autospecială pentru descarcerare, una pentru stingerea incendiilor şi două echipaje SMURD au intervenit în zona kilometrului 108.

Fetiţa de doi ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului, a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viaţa. Mama sa, aflată pe locul din dreapta faţă, a fost găsită inconştientă şi a fost transportată la spital, unde ulterior a fost constatat decesul.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost transportat şi şoferul autoturismului, care era conştient la sosirea echipelor de salvare.

Până la finalizarea intervenţiei, traficul rutier a fost complet blocat pe sensul către Bucureşti al autostrăzii A1, fiind deviat pe o rută ocolitoare.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a murit pe banda de urgență de pe A1, strivit de propria mașina pe care o repara

GRAFICĂ. Cum s-a produs carnagiul de pe A1. Cei cinci oameni striviți între două TIR-uri veneau la muncă în București

Momentul în care două mașini sunt strivite între două TIR-uri pe A1 a fost filmat. Cinci oameni au murit

Momentul în care o autostradă suspendată s-a prăbușit în Bangkok. Un om a murit, opt au fost răniți

Partenerii noștri