Live

Alarma cu bombă de la un supermarket din Ploieşti, falsă. Continuă verificările la Spitalul Judeţean

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de poliție în timpul unei intervenții. Foto: Poliția Română

Autorităţile din judeţul Prahova au finalizat verificările demarate la supermarketul din zona de nord a oraşului Ploieşti, unde s-a anunţat că ar fi un disozitiv exploziv, fără a găsi ceva suspect. La Spitalul Judeţean continuă verificările, după ce aparţinătorii bolnavilor prezenţi în Unitatea de Primiri Urgenţe au fost evacuaţi.

Actualizare 23:15. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că pirotehniştii au încheiat activitatea de verificare a supermarketului din Ploieşti în care a fost anunţată, marţi seară, la numărul 112, prezenţa unei bombe. Alarma s-a dovedit a fi falsă.

Autorităţile continuă să facă verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în condiţiile în care, bărbatul care a sunat la 112 şi a anunţat amplasarea unor dispozitive explozive, a indicat şi acest spital drept unul dintre locurile supuse ameninţării.

Pacienţii din unitatea sanitară nu au fost evacuaţi, însă pompierii au montat în curtea spitalului două corturi, în care au fost evacuaţi aparţinătorii bolnavilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, se fac în continuare verificări, cu echipament specific şi cu câini special antrenaţi, pentru a stabili dacă există sau nu un dispozitiv exploziv în unitatea sanitară.


Un bărbat a sunat la 112, marţi seară, şi a anunţat că la Spitalul Judeţean din Ploieşti şi într-un supermarket din zona de nord a oraşului au fost amplasate bombe, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu. 

Angajaţii şi clienţii magazinului au fost evacuaţi, fiind vorba de aproximatv 150 de persoane. În schimb, la spital se fac verificări fără a se fi procedat la evacuarea bolnavilor.

Spitalul Judeţean din Ploieşti, cea mai mare unitate sanitară din Prahova, adăposteşte sute de bolnavi în mai multe secţii, unii dintre aceştia nedeplasabili.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a anunţat că autospeciala folosită la intervenţii în caz de accidente cu victime multiple şi calamităţi se deplasează la Spitalul Judeţean, în timp ce grupa pirotehnică din cadrul ISU Prahova a fost mobilizată la supermarketul indicat în apelul la 112.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri