Video&Foto Patru români au furat bicicletele de 600.000 de euro ale lotului național de ciclism al Italiei
Procurorii DIICOT Vrancea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a patru inculpați, aceștia fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, deţinerea de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit DIICOT, în prima parte a anului 2021 inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop introducerea în România de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe care ulterior o comercializau persoanelor interesate de pe raza judeţelor Vrancea și Bacău.
De asemenea, în aceeași perioadă, s-a conturat o linie infracțională distinctă, ce urmărea valorificarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene. Astfel, la data de 23 octombrie 2021, inculpaţii au sustras sustras 22 de biciclete, aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro.
Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024
Motorina ar putea dispărea din benzinării în următorii ani
Nouă căsuțe au fost construite cu susul în jos într-un sat din România
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 6 mai
Cel mai periculos deținut din România este mutat într-o nouă închisoare
Cum ne influențează viața rețelele sociale
Ploi și lapoviță. De miercuri vremea se răcește
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 5 mai
O melodie de propagandă lansată de Kim Jong Un a devenit virală pe TikTok
La data de 28 octombrie 2021, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au efectuat un număr de 14 percheziții domiciliare, în Vrancea, urma cărora au fost identificate și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 sustrase de pe teritoriul Franței, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13 850 lei şi 2800 euro. În timpul cercetărilor efectuate în cauză a fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o societate comercială din Italia, care şi-a identificat bunurile sustrase.
În cursul zilei de astăzi, cei patru inculpați vor fi prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru de 30 de zile.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News