Live

Alegeri prezidențale 2019, turul doi. Teleorman | Încă un dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată

Data publicării:
Urna mobilă.

Poliţiştii teleormăneni au deschis un al doilea dosar penal in rem pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în urma unui incident electoral petrecut, duminică, la secţia de votare din localitatea Bâscoveni, când o femeie care a mers să voteze a aflat că pe numele său era înregistrată o solicitare pentru urna mobilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman, Daniela Păşu, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie s-a prezentat la secţia de votare nr. 181 din satul Bâscoveni, comuna Gălăteni iar pe numele acesteia fusese depusă o cerere pentru urna mobilă.

Femeia a susţinut în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi a poliţiştilor că nu a depus nicio solicitare pentru a putea vota la domiciliu.

"Din primele cercetări a rezultat că cererea pentru urna specială, însoţită de documentul medical care justifica solicitarea, fusese depusă la secţia de votare de către fiica femeii", a declarat, pentru Agerpres, Daniela Păşu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a fost întocmită şi depusă solicitarea la biroul electoral al secţiei de votare, fiind întocmit dosar penal in rem pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Un alt dosar penal a fost deschis duminică pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secţia de votare nr. 181 din Bâscoveni şi şi-a exercitat dreptul la vot, deşi pe numele său exista o cerere pentru urna specială.

Bărbatul a precizat că nu a depus nicio solicitare în acest sens iar când i-a fost arătată cererea, acesta nu a recunoscut nici scrisul, nici semnătura.

Editor web: Liviu Cojan

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge. Palada mai are o condamnare

O menajeră din Oradea a furat bani și un card bancar din locuința clientei sale. A făcut 80 de plăți de mii de euro, până să fie prinsă

Socrul mare de la nunta faraonică din Buzescu care a blocat circulația, reținut de poliție

Un bărbat din Brașov a fost reținut, după ce a provocat un accident rutier. Victima din cealaltă mașină era chiar fiul său

Partenerii noștri