Live

Exclusiv Bucura-Oprescu, după ce FMI a recomandat modificarea noii legi a pensiilor: „România nu este monitorizată de FMI”

Data publicării:
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a fost întrebată, vineri seară, în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss, la Digi24, dacă ia în calcul să modifice noua lege a pensiilor, fie să crească etapizat pensiile, în contextul în care FMI susţine că aceste cheltuieli suplimentare vor duce la depăşirea ţintei de deficit de 3% din PIB. Ministra a răspuns că „România nu este monitorizată de FMI, în momentul acesta”, motiv pentru care „se îndoiește de această informație”.

„Am văzut în mediul public asta, dar daţi-mi voie să mă informez despre el. România nu este monitorizată de FMI la momentul acesta. Deci este o informaţie la care daţi-mi voie să am rezerve, daţi-mi voie să mă îndoiesc de această informaţie”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Ea a mai precizat că nu a văzut nimic oficial emis de către Fondul Monetar Internaţional referitor la cheltuielile prevăzute prin noua lege a pensiilor.

„Inclusiv noi la Ministerul Muncii am avut acum ceva timp, cred că în septembrie, reprezentanţi de la FMI cu care am discutat despre partea de ocupare. Este firesc, este normal să fim în dialog cu toate instituţiile, dar oficial eu nu am văzut nimic de la FMI în sensul acesta”, a completat ministra Muncii.

Specialiștii Fondului Monetar Internațional recomandă modificarea legii pensiilor, adoptată joi de Guvern, potrivit unor surse guvernamentale citate de Agerpres.  Misiunea FMI pregăteşte, în urma vizitei în România, raportul final în baza articolului IV, pe care urmează să îl prezinte în board, pe tema situaţiei financiare a României.

Ca urmare a apariţiei proiectului de lege, raportul va cuprinde un paragraf care va sublinia că „proiecţia prezentată în raport nu include cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor, estimate la aproximativ 0.5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025”, a precizat sursa citată de Agerpres.

De asemenea, se va menţiona că aceste cheltuieli suplimentare implică o traiectorie a deficitului inconsistentă cu consolidarea bugetară şi atingerea ţintei de 3% din PIB.

Sursa citată a mai semnalat că reprezentanţii FMI subliniază că este necesar ca această componentă a legii care implică aceste cheltuieli „să fie reconsiderată, sau implementarea legii în forma propusă să fie reconsiderată”.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-au despărțit, deși nimeni nu se aștepta, iar ea a decis să spună adevărul printr-o comparație total surprinzătoare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

The Economist: Ordinea internațională liberală se află în pragul colapsului. Prăbușirea economiei globale ar fi bruscă și ireversibilă

Ciolacu dă vina pe guvernarea lui Cîțu pentru datoria publică de peste 52%: PSD, acea ciumă roşie, a lăsat datoria publică la 36%

Ministerul Muncii anunţă că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română

Românii vor primi pensiile recalculate în luna septembrie. Ministrul Muncii: „Nicio pensie nu va scădea”

Partenerii noștri