Live

Ce au discutat Marcel Ciolacu și Gabriela Firea cu Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos/George Calin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după consultările de la Palatul Cotroceni, că în cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pentru câștigarea alegerile. „A recunoscut că am câștigat”, a declarat Ciolacu, de la sediul PSD.

„Președintele a recunoscut că am câștigat alegerile și chiar ne-a felicitat și a spus că propunerea PSD în persoana lui Alexandru Rafila este o propunere onorabilă. Am menționat faptul că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituție, nu au ce căuta într-o democrație reală și vom aștepta finalizarea tuturor negocierilor pentru a avea o concluzie”, a declarat Ciolacu.

Președintele PSD a precizat că i-a transmis lui Klaus Iohannis că este nevoie de un guvern de uniune națională.

„Am spus că România trece printr-o perioadă delicată și nu ne permitem o majoritate în Parlament fragilă și considerăm că un guvern de uniune națională este cea mai bună soluție pentru România. Normal, în această construcție politică partidul care a câștigat alegerile trebuie să desemneze prim-ministrul în persoana domnului Rafila. A luat act președintele de propunerile noastre”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Delegația PSD a stat aproximativ 20 de minute la discuții cu președintele, la consultările de la Cotroceni. La discuții au participat preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu, prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu, despre greva din Noaptea Muzeelor: „Mă duc voluntar patru ore. O să beau o cafea și o să rezist”

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare încercăm să reglăm în şedinţă de guvern situaţia muzeografilor

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci repartiţia nu e echilibrată. În Bucureşti avem de două ori mai mulţi medici

Mai mulţi copii palestinieni răniţi în Gaza vor fi trataţi în România, anunță ministrul Rafila

Partenerii noștri