Live

Ciolacu critică popunerea CE de a limita consumul de energie: Eu nu pot să le cer românilor să începem iar să închidem becurile

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos /George Călin

Președintele PSD critică propunerile venite de la Comisia Europeană de limitare a consumului de energie la orele de vârf. Marcel Ciolacu spune că românii au trăit astfel de vremuri, în comunism, și că nu le poate cere din nou să stingă becurile.

„România produce în acest moment produce energie cât consumă. Am văzut din prognoze, cu 5% e deja un consum mai mic decât anul trecut, asta înseamnă că nu va fi nevoie să importăm direct energie electrică pentru a acoperi consumul”, a spus el.

„Eu am trăit în comunism. Eu nu pot să cer acum românilor să începem iar să închidem becurile. Că avem un plafon până la care decontează statul și tu singur vrei să te încadrezi în acel plafon, ca să faci o economie la bugetul familiei, mi se pare un lucru corect. Dar acel lucru îl faci tu, nu trebuie forțat”, a spus Ciolacu.

„Nu pot, când citesc mai ales nişte lideri de dreapta din România, dar şi din Europa, care au început să vorbească despre raţionalizare, despre cum să stingem becurile. Noi nu trebuie să venim cu un astfel de mesaj. Datoria noastră este cu totul şi cu totul alta, trebuie să ne implicăm şi să găsim soluţiile cele mai bune pentru a nu vă schimba modul de viaţă”, a continuat el.

Anterior, Ciolacu le-a spus tinerilor social-democrați că părinţii lor 1au muncit şi au murit ca astăzi România să aibă cât de cât o independenţă energetică”.

„Nu trebuie să venim noi, acum, şi să distrugem ce au construit ei, sub o umbrelă că există o criză şi trebuie să începem să raţionalizăm, să învăţăm cum să ne spălăm. Nu, obligaţia unor lideri politici este să găsească soluţii şi să se implice, nu să se vaite”, a adăugat șeful PSD.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat cele 5 măsuri propuse de Comisia Europeană pentru a trece iarna, în condițiile în care prețul energiei a explodat, iar Rusia livrează tot mai puține gaze naturale. Printre acestea este și o limită de consum la orele de vârf în statele membre.

„Ceea ce s-a schimbat este că aprovizionarea globală cu energie este limitată. Acest lucru necesită o reducere inteligentă a cererii. Avem nevoie de o strategie de aplatizare a vârfurilor care determină prețul energiei electrice. Vom propune un obiectiv obligatoriu pentru reducerea consumului de energie electrică la orele de vârf. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a realiza acest lucru”, a spus Von der Leyen.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul de Paște al lui Marcel Ciolacu: Împreună putem să depăşim greutăţile vieţii

Mesajul lui Ciolacu de Ziua Libertății Presei: Avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului

Ciolacu şi Firea au mers de 1 Mai la depoul Dudeşti din Capitală și le-au vorbit angajaților STB despre creșterea salariilor

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Partenerii noștri