Live

Exclusiv Ciolacu: Din mai 2023, PSD are funcția de premier. Nicolae Ciucă e un adversar politic

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Marcel Ciolacu spune că, din mai 2023, funcția de prim-ministru va aparține PSD, așa cum au stabilit partidele care fac parte din coaliția de guvernare. Invitat la interviurile Digi24.ro, șeful PSD a negat că formațiunea pe care o conduce ar fi dispusă să-l lase pe premierul Ciucă în funcție și după 2023 și l-a numit pe acesta „un adversar politic”.

„Eu nu am dușmani în politică, eu am adversari politici. Este un adversar politic și domnul Ciucă pentru mine, adică lucrurile trebuie să fie foarte clare.

Din mai 2023, PSD are funcția de prim-ministru. Cum vor decide colegii mei, cum voi decide și eu împreună cu ei, care e persoana cea mai potrivită... Vom decide la momentul respectiv. Am spus foarte clar și e ceva logic politic – dacă până acum existau discuții în spațiul public că e posibil ca PSD să-l lase în continuare pe domnul Ciucă să rămână prim-ministru, nefiind președintele PNL... n-am ieșit să vin cu vreo explicație. Dar în momentul în care devii adversar politic, nu trebuie să ne ascundem... În momentul în care devii președinte PNL și vă spun cu garanție de 100% că ce-am semnat se respectă și domnul Ciucă e un om de onoare fiindcă e militar și în momentul acela, funcția de prim-ministru va reveni nu lui Marcel Ciolacu, va reveni PSD”, a spus Marcel Ciolacu la interviurile Digi24.ro

Întrebat dacă el va deveni prim-ministru începând din mai 2023, Ciolacu a răspuns:

„Nu știu, dacă consider că am capacitatea și informația de a duce lucrurile în dinamica respectivă, este posibil. Dar să ajungem acolo. Am multe defecte, dar nu-s ipocrit – este o provocare pentru orice om politic dar, repet, haideți să ajungem mai aproape de acea zonă”.

(...)

„Eu cred, în continuare, că această coaliție categoric va funcționa până în 2024 și, la cum arată scena politică, aceeași coaliție va fi și după 2024”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă PNL și PSD vor candida împreună la alegerile parlamentare din 2024, Ciolacu a răspuns:

„N-am avut astfel de discuții, există sistemul german în care fiecare candidează și pe urmă vedem. Nu inventăm nimic”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu şi Firea au mers de 1 Mai la depoul Dudeşti din Capitală și le-au vorbit angajaților STB despre creșterea salariilor

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Guvernul anunță construirea a două noi stadioane: „Nicolae Dobrin” la Piteşti și „Gheorghe Hagi” la Constanţa

Ciolacu dă asigurări că toate pensiile vor fi primite înainte de Paște și că în buget sunt prinși și banii pentru pensiile recalculate

Partenerii noștri