Live

Ciucă, după întâlnirea cu Roberta Metsola: Miza alegerilor din iunie este păstrarea într-o poziție fruntașă a forțelor pro-europene

Data publicării:
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a avut miercuri o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Foto: Facebook/Nicolae Ciuca

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a avut miercuri o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, concluzia întâlnirii fiind că miza alegerilor europarlamentare din iunie o reprezintă păstrarea forţelor pro-europene într-o poziţie fruntaşă, astfel încât proiectele europene să fie continuate, iar populismul şi extremismul în Europa să fie combătute.

"Am avut o întâlnire foarte bună, cu aspecte legate de modul în care vor fi organizate şi desfăşurate alegerile europarlamentare. Am discutat despre strategia de campanie şi planul electoral al PNL şi implicit al PPE. Desigur, de pe acum se calculează care va fi numărul de locuri în Parlamentul European al fiecărei familii politice, pentru a se putea crea o majoritate care să ducă mai departe proiectele europene, să păstreze valorile democraţiei europene şi să venim cu acele narative prin care să putem să combatem tot ceea ce înseamnă populismul şi extremismul în Europa", a afirmat Ciucă, citat de Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Senatului a menţionat că, în ultimii ani, în Europa a crescut un val de politicieni şi formaţiuni extremiste, cu un discurs antieuropean.

"M-am revăzut astăzi, la Bucureşti, cu Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, care participă la Congresul PPE. Ideea principală a discuţiei a fost strategia pentru următoarele alegeri europarlamentare. Ca populari europeni, credem că aceasta va fi cea mai bună evaluare a modului în care instituţiile europene abordează problemele curente. În ultimii ani, în Europa a crescut un val de politicieni şi formaţiuni extremiste, cu un discurs antieuropean. Miza alegerilor din iunie este păstrarea într-o poziţie fruntaşă a forţelor pro-europene. Doar aşa, noul Parlament European şi viitoarea Comisie pot continua să ia măsuri bazate pe valorile pe care este construită UE. Am discutat şi despre fenomenul îngrijorător al răspândirii dezinformărilor şi manipulărilor pe reţelele sociale. Concluzia noastră este că le putem combate arătând cetăţenilor beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană şi soluţiile pentru depăşirea provocărilor economice din prezent", a precizat Ciucă, pe pagina de socializare.

Preşedinta Parlamentului European se află la Bucureşti pentru a participa la Congresul PPE.

Miercuri şi joi, peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se numără preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a Popularilor Europeni, se reunesc în congres la Bucureşti.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Ghid pentru românii care votează în străinătate la europarlamentare publicat de MAE. Au fost organizate 915 secții

Rareş Bogdan: „Nu avem scenariu în care domnul Ciucă nu va candida”

Partenerii noștri