Live

Dan Barna, întâlnire cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni

Data publicării:
Sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Președintele USR Dan Barna a avut, astăzi, o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis la palatul Cotroceni. Printre subiectele discutate au fost prelungirea stării de alertă și perspectiva organizării alegerilor locale și parlamentare. De asemenea, Dan Barna a solicitat sprijinul Președintelui pentru mai multe proiecte de lege USR.

„I-am cerut astăzi președintelui României, domnul Klaus Iohannis, să sprijine mai multe proiecte ale USR aflate în diverse faze de adoptare, printre care legea privind înființarea Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Mediu (DNA-ul pădurilor), care urmează să fie votată zilele următoare în Senat. Am discutat și despre necesitatea desființării secției speciale de investigare a magistraților”, a declarat Dan Barna.

„Un alt proiect important pentru USR este cel privind eliminarea pensiilor speciale, mai ales că săptămâna aceasta senatorii au respins proiectul USR care prevedea impozitarea acestora cu 90%. Am vorbit și despre alegerile locale din toamnă dar și despre prelungirea stării de alertă. I-am spus Președintelui că, odată cu reluarea activităților economice, este foarte important ca părinții să aibă cui lăsa în grijă copiii. De aceea este utilă redeschiderea unităților de tip after-school, creșă sau grădiniță din zona privată.", a adăugat președintele USR.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat că a cerut Guvernului să țină seama de nevoia de repornire a economiei în sensul renunțării la restricțiile care nu mai sunt în mod justificat necesare.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: „Respect etern eroilor noștri veterani!”

Traian Băsescu, despre candidatura lui Iohannis la NATO: „Nu are nicio șansă”

Ciolacu, despre şansele lui Iohannis la şefia NATO: Atuul preşedintelui este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: „Nu, Doamne ferește!”

Partenerii noștri