Live

De ce au voie demnitarii să cumuleze pensia cu salariul. Ciucă: E neconstituţional să se întrerupă mandatele celor care au fost aleşi

Data publicării:
Nicolae Ciucă, Foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă spune că demnitarii sunt exceptați de la interzicerea cumului pensie-salariu pentru că este vorba despre oameni aleşi în funcții și e neconstituţional să se întrerupă mandatele celor care au fost aleşi. Despre faptul că această interdicţie nu se va aplica nici celor din Academia Română, preşedintele PNL a spus că au fost discutate ca abordări de principiu două domenii - domeniul Învăţământului şi domeniul Sănătăţii, pentru că acolo continuă să-şi desfăşoare activitatea şi cei care au ieşit la pensie.

Preşedintele PNL a fost întrebat de ce demnitarii sunt excluşi de la interdicţia cumului pensie-salariu, în proiectul care urmează să intre la votul Parlamentului.

„Este vorba de aleşi. E neconstituţional să se întrerupă mandatele celor care au fost aleşi. Am discutat acest subiect”, a spus Ciucă.

Despre faptul că şi membrii Academiei Române sunt printre excepţii, preşedintele PNL a spus că „au fost discutate ca abordări de principiu două domenii - domeniul Învăţământului şi domeniul Sănătăţii, pentru că acolo continuă să-şi desfăşoare activitatea şi cei care au ieşit la pensie”.

Ciucă a precizatcă impactul cel mai mare este la învăţământ pe mediul rural.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, după promulgarea legii care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro: „România trece la o nouă etapă”

Ciolacu și Ciucă îl asigură pe Geoană: Nu schimbăm data prezidențialelor

Rareș Bogdan, către tinerii liberali: Nu aveţi vacanţă. La următoarea vizită la Casa Albă, în Biroul Oval trebuie să stea Nicolae Ciucă

Rareş Bogdan: „Ciucă e singurul candidat pe care îl susținem. Va fi un președinte extrem de necesar pentru România și Europa”

Partenerii noștri