Live

Desființarea Secției Speciale a fost votată de deputații din Comisia Juridică

Data publicării:
Comisia Juridică din Camera Deputaților a votat proiectul MJ pentru desființarea Secției Speciale. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, vineri, un raport de adoptare a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

S-au înregistrat 18 voturi „pentru” şi şapte „împotrivă”, informează Agerpres.

Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii”, prevede proiectul.

Potrivit unui amendament propus de deputatul PSD Steluţa Cătăniciu, adoptat de Comisia juridică, „de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai CSM, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de judecătorii Curţii Constituţionale şi magistraţii asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale”.

Proiectul de lege stipulează că posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a secţiei speciale la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor fi preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Conform actului normativ, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute, denumiţi "procurori anume desemnaţi".

Pot fi desemnaţi să efectueze urmărire penală în aceste cauze care îi privesc pe magistraţi procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii: au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au o vechime de cel puţin 15 ani în funcţia de procuror, au calificativul „foarte bine” la ultimele două evaluări profesionale şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, au o conduită morală ireproşabilă, au o experienţă profesională semnificativă în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale.

Mai pot fi desemnaţi, de asemenea, pentru a efectua urmărirea penală în aceste cauze şi procurorii care funcţionează în cadrul secţiilor de urmărire penală ale Parchetelor de pe lângă Curţile de apel care au vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de procuror.

Proiectul de lege urmează să intre săptămâna viitoare la dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.

După adoptare, fostul ministru al Justiției Stelian Ion a declarat că proiectul reprezintă „o mascaradă”, pentru că secţia specială este desfiinţată doar în mod formal, iar DNA primeşte o „lovitură gravă”, luându-i-se o parte importantă a competenţelor.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputatul ex-AUR Dumitru Focșa are ordin de restricție pentru că și-a bătut din nou soția

Noi violențe în Georgia, "legea rusă" a fost votată. Poliția a dat cu gaze lacrimogene în mulțimea care a luat cu asalt Parlamentul

Mamele minore care au minim 16 ani pot primi alocația pentru copil și pot decide pentru ele în relația cu statul - proiect adoptat

Guvernul va putea emite ordonanțe în vacanța parlamentară. Proiectul a fost adoptat

Partenerii noștri