Live

Dîncu: PSD va cere demisia ministrului Educaţiei dacă nu revine asupra deciziei de a-i retrage atribuţiile lui Florin Lixandru

Data publicării:
Vasile Dîncu, senator PSD. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat joi că, în cazul în care ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu va reveni asupra deciziei de a retrage atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru, social-democraţii sunt "obligaţi" să ceară demisia ministrului şi să renunţe la colaborarea cu echipa sa, informează Agerpres.

Florin Lixandru a anunțat miercuri că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru pentru că a criticat legile educației. El a acuzat că a fost pedepsit pentru "delict de opinie", după ce a cerut o dezbatere mai amănunțită a proiectului.

"Acţiunea de retragere a atribuţiilor domnului secretar de stat Florin Lixandru pentru delict de opinie este un act autoritarist şi totalitar care aduce aminte de vremuri pe care le credeam demult apuse. Acest abuz de putere al unui proaspăt şi în acelaşi timp tânăr ministru ne aduce în atenţie necesitatea de a ne gândi inclusiv la modificări privind funcţionarea Guvernului şi exercitarea răspunderii ministeriale. Exercitarea unei înalte demnităţi, cum este cea de ministru, are nevoie de exercitarea autorităţii, dar în acelaşi timp nu poate să se exercite de maniere discreţionare sau după criterii de simpatii politice. Cred că doamna ministru va avea înţelepciunea să revină asupra acestei decizii, altfel suntem obligaţi să cerem demisia ministrului şi să renunţăm la colaborarea cu echipa sa, adică să-i retragem şi noi - PSD - atribuţiile delegate prin votul pentru această echipă de guvernare", a spus Dîncu.

Acesta a menţionat că aprobarea urgentă, fără dezbatere, a acestor noi legi ale educaţiei este legată "în mod fals" de posibilitatea pierderii finanţărilor prevăzute de PNRR.

"Vreau să-i amintesc ministrului Educaţiei că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, unde România are prevăzută suma de 3,6 miliarde de euro doar pentru educaţie, nu cere noi legi ale educaţiei. PNRR nu cere să bulversăm întreg sistemul, ci ne solicită, conform angajamentului nostru - exprimat de un guvern din care PNL a făcut parte şi pe care l-a condus la nivel de prim ministru - să aducem ajustări legislative care să faciliteze realizarea reformelor şi a investiţiilor, având ca termen trimestrul 3 din anul 2023", a spus Vasile Dîncu.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Revoluția din 1989, pentru elevi: “Reconstituirea evenimentelor poate duce, în activitățile de la clasă, la discuții contradictorii”

Deca: Elevii de religie catolică nu sunt obligaţi să participe la cursuri între 29 martie – 2 aprilie

Ministerul Educației a anunțat modificări la bursele elevilor din anul şcolar 2024 – 2025. Va fi introdusă bursa de reziliență

Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu se modifică anul acesta, spune ministul Educației

Partenerii noștri