Live

Doi politicieni PSD s-au luat la bătaie într-un club din Focșani: „Nici la cel mai mare dușman n-am văzut atâta ură”

Data actualizării: Data publicării:
Sediul PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi politicieni PSD s-au luat la bătaie, sâmbătă noapte, într-un club din Focșani, la puțin timp după încheirea alegerilor din cadrul organizației PSD Vrancea. Cei doi politicieni implicați sunt fostul parlamentar Dragoș Bârlădeanu și șeful cancelariei prefectului, Cătălin Răducanu.

Fostul parlamentar a scris pe Facebook despre întâmplare și spune că a depus plângere la poliție.

„Cu mare dezamăgire spun acest lucru plecând din sediul Poliției: ieșind în oraș la un club din Focșani, împreuna cu soția și prieteni foarte apropiați, am fost agresat fizic grav de către Cătălin Răducanu, consilierul principal al prefectului județului. Într-un conflict la care a luat parte și Roșu Bogdan, încercând să-l aplanez, Răducanu Cătălin (cunoștință de-a mea de 43 de ani) a sărit pe mine cu pumnii dându-mă jos din picioare. Nu m-aș fi așteptat niciodată! Urât de tot! Am făcut plângere penală cu martori și mi s-a eliberat certificat medico-legal! Sunt ferm convins că Poliția și organele de urmărire penală își vor face datoria! Doamne ajută pentru toată lumea!”, a scris Bârlădeanu pe Facebook.

Scandalul și bătaia dintre politicieni vine la puțin timp după încheierea alegerilor din cadrul organizației PSD Vrancea.

În urma acestor alegeri, Nicușor Halici, președintele interimar al organizației, a fost ales în fruntea acesteia. Alături de el, au fost aleși și vicepreședinții – Angel Tîlvăr și Cristi Misăilă.

Nicușor Halici, noul șef al PSD Vrancea, spune că i-a cerut demisia lui Răducanu după incident.

„Înțeleg că a fost o altercație într-un bar în care doi dintre colegii noștri, la un moment dat, nu au mai putut face față, probabil, licorilor bahice, și s-au îndreptat către alte lucruri – reprobabile, regretabile și, cu siguranță nedorite și neacceptate în cadrul unei societăți civilizate, cu atât mai mult în cadrul unor organizații sau instituții.

Eu știu că erau foarte buni prieteni de mulți ani. În relațiile interinstituționale există, ca și în altele, diverse, să-i spunem, derapaje.

În rest, nu știu. Sunt foarte mâhnit pe de-o parte și deranjat și dezamăgit pentru că oameni cu un asemenea nivel mai pot recurge la asfel de acțiuni. E reprobabil, nu mai este șeful meu de cabinet din această dimineață. I-am cerut demisia.

Pot să fac și o demitere, dar abia mâine pentru că, știți, funcționarii astăzi sunt liberi. Așa că i-am cerut eu demisia.

Din punct de vedere politic urmează ca organizația ai căror membri sunt ambii să ia o decizie și să o transmită spre validarea organizației județene și acolo vom analiza și vom lua decizia politică statutară.

Cei doi riscă excluderea. Nu m-am mai confruntat, mă confrunt acum, din păcate, era bine să nu ne confruntăm niciodată cu un astfel de gest regretabil, ca să fie fără echivoc și reacția mea și atitudinea față de astfel de, hai să spune, chiar dacă sunt omenești într-o anumită măsură, dar nu mai corespund nivelului de civilizație și anului în care trăim”, a spus Nicușor Halici într-o reacție telefonică la Digi24.

Dragoș Bârlădeanu spune că a fost atacat cu pumnii: „Nici la cel mai mare dușman n-am văzut atâta ură”

„Ce spune domnul prefect că ce măsuri o să ia cu membrii PSD... Eu nu sunt membru PSD. Mă gândesc să mă reînscriu, da o să văd.

La ora 12:30, eram cu soția și cu niște prieteni apropiați, eram la un club din Focșani. În acel moment, fetele au văzut pe geam că cineva este bătut, un domn Roșu. Nu îl cunoșteam foarte bine, era cu buza spartă așezat pe o bordură, în jurul lui erau vreo cinci persoane pe care nu le cunoșteam. Eu m-am dus ca să închid această altercație și i-am spus lui Cătălin Răducanu, care, în prealabil, când am ajuns, mă salutase.

I-am întrebat «ce se întâmplă aici?» și le-am zis «lăsați omul în pace! Nu trebuie să fie bătut nimeni». În acel moment, Cătălin Răducanu m-a împins, erau câteva treptate, și mi-a cărat pumni, apoi s-a urcat pe mine și mi-a cărat vreo opt pumni până au ieșit prietenii mei din respectivul club. Nu am văzut atâta ură și atât huliganism la nimeni până acum.

Mâine scot certificatul medico-legal pentru că acum este închis și e numai pe urgențe. Nu e chiar așa urgență pentru că m-am apărat cât am putut, nu am decat arcada un pic spartă și mandibula.”

Cătălin Răducanu, într-un răspuns pentru Digi24 îl acuză, însă pe Dragoș Bârlădeanu că a provocat incidentul și spune că acesta l-a „lovit cu palma”, iar el mai apoi, „a răspuns pe măsură”.

Bârlădeanu spune că „e o minciună”.

„Eu m-am dus ca să-i despart, dacă vedeați un om pe jos cu buza spartă cu siguranță ați fi sărit și dumneavoastră ca să-l ajutați.

Îl cunosc pe Răducanu de 43 de ani, de când m-am născut. Probabil s-au acumulat multe frustrări și, probabil și droguri. Poliția o să cerceteze și procuratura, dânșii știu mai bine ce au de făcut. Eu nu am văzut atâta ură la un om, nici la cel mai mare dușman n-am văzut atâta ură”, răspuns Bârlădeanu acuzațiilor.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fost primar şi actual candidat PSD la o primărie din Vaslui, reţinut după ce a încercat să mituiască doi poliţişti

Un primar PSD din Gorj, acuzat că a lovit o tânără cu maşina. Testul antidrog a indicat „posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”

VIDEO Bătaie în toată regula în Parlamentul din Taiwan. A durat ore întregi

VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri care loveau un bărbat cu bâte

Partenerii noștri