Live

Gabriela Firea spune că liderii PNL sună la PSD ca să îi invite în coaliția de guvernare: Cu ei nu vrem să alcătuim o majoritate

Data publicării:
Gabriela Firea, prim-vicepresedinte PSD. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a susţinut marţi că lideri ai PNL îi sună pe social-democraţi şi „tatonează” în vederea susţinerii în Parlament, subliniind că PSD nu va vota un Guvern care să-i includă pe liberali, scrie Agerpres.

„Cu PNL, noi nu vrem să alcătuim o majoritate, nu ne exclud domniile lor (pe noi din orice colaborare - n.r.). Credeţi-mă. Dincolo de declaraţiile publice, ei manifestă alte intenţii, dar am refuzat în totalitate orice dialog, nu din alt motiv, nu pentru că nu am fi adepţii unui dialog constructiv în politică, ci pentru faptul că au demonstrat în acest an de guvernare că au adus în Guvern şi în ministere oameni foarte slab pregătiţi, oameni aroganţi, angajările s-au făcut doar pe criteriile pilelor şi intereselor şi nu s-a respectat nimic din ceea ce promiteau anterior, şi anume transparenţă şi profesionalism la guvernare. Noi avem o decizie foarte clară luată în Comitetul Politic Naţional, prin care vom negocia cu toate forţele politice care acced în Parlament, mai puţin cu PNL, partidul care în ultima perioadă i-a dezamăgit cel mai mult pe români. (...) Sunt lideri PNL care sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în Parlament, inclusiv susţinere în sensul votului. De aceea le-am şi răspuns şi vă spun şi dumneavoastră - noi nu vom vota un Guvern care să includă PNL”, a spus Firea într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PSD.

Ea a adăugat că, spre sfârşitul acestei săptămâni, PSD va avea o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, în care preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, şi secretarul general, Paul Stănescu, vor prezenta colegilor din ţară toate discuţiile care se poartă în aceste zile şi va fi un vot concret pentru posibilele alianţe.

„Am votat un Guvern PNL la debutul pandemiei pentru că suntem responsabili, chiar dacă au fost oameni care nu au fost mulţumiţi de faptul că echipa PSD a votat în Parlament, dar atunci, dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi putut fi acuzaţi că nu aveam responsabilitate şi că aruncăm ţara în haos. (...) Acum este un alt context”, a mai afirmat Firea.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja: Nicușor Dan nu e un om de dialog. Nu răspunde la telefon. Are o atitudine arogantă

Firea: Sunt candidat de ultim moment şi acesta este aparent un dezavantaj. Bucureştenii au suferit anumite confuzii

Ciolacu şi Firea au mers de 1 Mai la depoul Dudeşti din Capitală și le-au vorbit angajaților STB despre creșterea salariilor

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Partenerii noștri