Live

Juncker, mesaj pentru Dăncilă: Reveniți la un discurs politic normal în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă e în vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu vicepreşedintele Frans Timmermans, responsabil cu statul de drept.

Președintele Juncker și doamna Dăncilă s-au concentrat pe discuția asupra pregătirii Președinției române a Consiliului UE din în prima jumătate a anului 2019, care va veni într-un moment important pentru Uniunea Europeană. De asemenea, ei au discutat propunerea Comisiei privind bugetul UE, îmbunătățiri privind fondurile structurale și politica economică. (...) Președintele Juncker a încurajat-o pe prim-ministru să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva Președinției Consiliului UE”, a declarat, pentru HotNews.ro, Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Citește și: Culisele revocării lui Kovesi. Cum a căzut Iohannis în capcana întinsă de Dragnea

În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție, președintele Juncker a subliniat că Comisia continuă să monitorizeze evoluțiile din țară și a insistat asupra faptului că este esențial să nu se renunțe la progresele înregistrate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.

Premierul român a fost primit şi de comisarii europeni pentru Buget şi Agricultură, precum şi de Corina Creţu, comisar pentru Politică Regională. Şi tot astăzi, Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu diplomații din Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Scopul acestei vizite, anunţă echipa premierului, e intensificarea dialogului dintre Guvernul român şi instituțiile europene, în contextul preluării de către România, a președinției Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului viitor. Premierul român e însoţit la Bruxelles de ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri