Live

Nemulțumiri în USR. Cioloș s-a întâlnit cu europarlamentarii apropiați la Bruxelles. Moșteanu: Ruperea USR, serviciu făcut PSD și PNL

Data publicării:
Dacian Cioloș ar fi avut o întâlnire cu mai mulți membri USR la Bruxelles. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că orice încercare de rupere a partidului va fi „un serviciu direct” făcut PSD şi PNL.

„Cred că fi o nerozie să rupă cineva USR-ul”, a susţinut Moşteanu, menţionând că fiecare om politic îşi gestionează cariera aşa cum crede de cuviinţă.

El a precizat că în Biroul Naţional al USR s-a discutat despre întâlnirea pe care Dacian Cioloş a avut-o la Bruxelles cu parlamentarii şi europarlamentarii din fostul PLUS, în condiţiile în care o parte dintre aceştia au fost prezenţi la şedinţa de luni şi au confirmat că „nu există perspectiva” scindării partidului, dar există nemulţumiri.

„În primul rând, PLUS nu mai există, este radiat din Registrul partidelor, a fost o fuziune care s-a încheiat. Avem un singur partid - USR. Am discutat, pentru că în Biroul Naţional sunt colegi care au fost la această deplasare la Bruxelles. Nu este un secret pentru nimeni - o mare parte dintre parlamentarii din fostul PLUS au fost la o discuţie, la Bruxelles, cu Dacian şi cu europarlamentarii din fostul PLUS. Ne-au confirmat că au fost aceste discuţii, ne-au confirmat că sunt nemulţumiri. De asemenea, colegii din Biroul Naţional care au fost acolo ne-au confirmat că nu există perspectiva ruperii, a scindării, a plecării. Voi discuta astăzi şi cu colegii deputaţi care au fost acolo să vedem ce s-a discutat, dacă au ceva mai mult să ne spună. Din punctul meu de vedere, orice încercare de rupere a acestui partid va fi un serviciu direct făcut celor de la PSD şi PNL, cred că ar fi o nerozie ca să rupă cineva USR-ul”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, potrivit Agerpres.

Fuziunea USR - PLUS a fost un lucru important, a completat el, subliniind însă că nu se va ruga de nimeni să rămână în partid.

„Am arătat că împreună suntem mai puternici, USR merge în continuare, creştem, ne întâlnim cu oameni, ne întâlnim colegii. Au fost întâlniri şi cu primarii acum două săptămâni, ne vom vedea în continuare şi în weekend-ul ăsta mai mulţi, pentru a stabili ce paşi facem în continuare. USR este aici să reziste. Eu, personal, m-am rugat, cumva, de Dacian, de mulţi colegi din PLUS să vină în USR, să facem o construcţie comună. Am fost unul dintre cei care au susţinut această fuziune, nu mă voi ruga de nimeni să rămână. Toată lumea ştie care sunt obiectivele noastre, am arătat ce putem să facem. Cine vrea să modernizeze România, va sta alături de noi”, a transmis Moşteanu.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii pe care nu avem voie să îi dezamăgim

George Tuță, PNL Sector 1: Drulă să explice de ce o mai susține pe Armand, trimisă în judecată pentru infracțiuni cu fonduri europene

Pesediștii cer USR să o excludă pe Clotilde Armand din partid: Are toate atributele penalului în funcţii publice

Drulă acuză „dosare fake” și „hărțuieli politice” după ce Clotilde Armand a fost trimisă în judecată

Partenerii noștri