Live

Orban, mesaj înainte de începerea școlii: Am încredere în dascăli. Părinții care își iubesc copiii știu că au nevoie de educație

Data publicării:
Premierul Ludovic Orban. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Ludovic Orban a declarat, duminică, cu mai puțin de 24 de ore înainte de începerea anului școlar, că are încredere în dascălii din România și le cere părinților să aibă încredere. Premierul a spus că reluarea procesului educațional este o necesitate, iar părinții știu acest lucru.

“Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educație din România.

Am fost într-o comunicare permanentă cu inspectoratele școlare, cu DSP-uri, directorii de școli, cu reprezentanții autorităților locale, astfel încât să luăm toate măsurile care să apere sănătatea copiilor. Și părinții trebuie să aibă încredere.

Începerea anului școlar este o necesitate. Și așa, 4 luni de zile cursurile au fost online într-o adaptare care a generat o situație în care este necesară începerea școlilor.

Orice părinte care își iubește copilul știe că fiecare elev are nevoie de procesul educațional. Este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil”, a spus Orban, aflat într-o vizită la Călărași.

Prim-ministrul recunoaște că lucrurile nu sunt puse la punct în detaliu, dar că orice aspect poate fi remediat.

“Decizia de a începe anul școlar era clară, din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, diferite aspecte care nu sunt perfecte, încă nu au fost puse la punct în detaliu. Orice aspect poate fi remediat.

Am lăsat la latitudinea consiliilor de administrație ale școlilor decizia privitoare la modul în care să înceapă școala.

Îi rog pe părinți să aibă încredere și să le spună copiilor să respecte măsurile de protecție sanitară care sunt instituite în cadrul fiecărei școli. Trebuie să aibă încredere pentru că este în beneficiul copiilor”, a mai spus el.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ludovic Orban, despre rocada candidaților PSD și PNL: Se schimbă ca șosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

Românul din Suedia cu plăcuțe M...PSD a intrat în politică. Cărui partid s-a alăturat Răzvan Ştefănescu

Ludovic Orban ameninţă Guvernul cu plângere penală dacă va „da liber traseismului politic al aleşilor locali”

Alianța Dreapta Unită îi cere lui Iohannis să facă referendum pentru eliminarea pensiilor speciale odată cu alegerile din 9 iunie

Partenerii noștri