Live

PNL a aprobat candidaturile pentru primării și CJ. La București continuă negocierile. Doi miniștri sunt trimiși să candideze la locale

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Conducerea PNL a aprobat luni lista candidaților pentru alegerile locale. Printre cei care sunt trimiși să candideze se numără și doi miniștri, Ion Ștefan și Costel Alexe. PNL a validat și candidatura lui Mihai Chirica pentru primăria Iași. La București desemnarea candidaților a fost amânată, pentru negocieri cu celelalte partide de dreapta.

Doi miniștri din actualul cabinet vor candida la alegerile locale. Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan este trimis să candideze pentru primăria Municipiului Focșani, în timp ce ministrul Mediului, Costel Alexe va candida pentru șefia CJ Iași.

La București au fost amânate desemnările candidaților pentru negocieri cu partidele de dreapta. De asemenea, sunt mai multe municipii și candidaturi pentru CJ care au fost amânate.

„Nu am validat candidaturile în câteva județe, cum ar fi Bihor, nu pentru că domnul Bolojan nu este candidatul care să câștige zdrobitor, ci pentru că mai așteptăm un sondaj.

Nu am validat candidaturi în județe unde se poartă negocieri cu alte partide de opoziție, cum ar fi Galați, Brăila unde este necesar să se ajungă la o formulă politică de colaborare cu partidele de dreapta.

De asemenea, au mai fost amânate validările în încă 3 județe din motive care țin tot de nevoia finalizării unor cercetări sociologice”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul ședinței.

Lista candidaților la primării și Consilii Județene, aprobată de conducerea PNL

Alba- Ion Dumitrel

Arad-Consiliul Județean - Iustin Cionga, Sergiu Bălceanu - primar;

Arges - se amână;

Bacău-CJ - Ionel Palăr, municipiu-amânat;

Bihor- Ilie Bolojan - primarie, CJ -amânat;

Bistrita Năsăud-CJ -amânat, Bistrița- Nelu Turc;

Botoșani: Cătălin Flutur -primarie, CJ- Costel Șoptică;

Brașov- Adrian Veștea - CJ, Primărie Brașov- amânat;

Brăila-amânat;

Buzău- amânat; 

București- Nicușor Dan, sectoare se amână;

Caraș Severin- Ioan Popa la primarie, CJ- Romeo Dunca;

Călărași- Dan Drăgulin-primar, Barbu Valentin- CJ;

Cluj- Emil Boc- primar, Alin Tișe- CJ;

Constanța- Vergil Chițac -primărie, Mihai Lupu-CJ;

Covasna- Liviu Comăneci- Sf. Gheorghe;

Dâmbovița- Ion Sorin-CJ, Aurelian Cotinescu- Târgoviște;

Dolj-Alexandru Gada-CJ, Nicolae Giugea-primarie Craiova;

Galați -amânare;

Giurgiu- amânare;

Gorj: amanare CJ, Târgu Jiu- Laurențiu Romanescu;

Harghita: Marius Tepeluș la Miercurea Ciuc, CJ amânat;

Hunedoara: Florin Oancea- primarie, Adrian David- CJ;

Ialomita: Luminita Barcari-CJ, Slobozia- Dragoș Soare;

Iași: Mihai Chirica-primarie, Costel Alexe: CJ;

Maramureș: amânare;

Mehedinți: amânare CJ, Daniel Cârjan -Drobeta-Turnu Severin;

Ilfov: CJ- Thuma Hubert;

Mureș: Cristian Chirteș-CJ, Teodora Benedec- Târgu Mureș;

Neamț: amânare;

Olt: Liviu Voiculescu-Slatina, CJ-Ion Voicu;

Prahova: Andrei Volosevici- Ploiești, Iulian Dumitrescu-CJ;

Satu Mare- amânare;

Sălaj: Dinu Iancu Sălăjanu CJ, Zalău- Vasile Burgărean;

Sibiu: CJ- Daniela Câmpean, primarie- Adrian Bibu;

Suceava: Gheorghe Flutur-CJ, primarie Suceava: Ion Lungu;

Teleorman: Mitran Vera- primarie, CJ- Eugen Pîrvulescu;

Timiș: Nicolae Robu- primarie, Alin Nica- CJ;

Tulcea: Ștefan Ilie-primarie, George Șișcu-cj;

Vâlcea: CJ- amânare, Virgil Pârvulescu-primarie;

Vaslui: amânare;

Vrancea: Ion Ștefan- Focșani, CJ- Cătălin Toma;

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja: Nicușor Dan nu e un om de dialog. Nu răspunde la telefon. Are o atitudine arogantă

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Sebastian Burduja vrea ca Bucureştiul să devină port la Dunăre: „Nimeni nu a fost în stare în 34 de ani să facă asta”

Partenerii noștri