Live

PNL a atacat la Curtea Constituțională numirea lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ. Argumentele liberalilor

Data publicării:
Sursa: INQUAM Photos/George Calin

PNL a depus joi o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.

Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Potrivit sesizării PNL, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile (majoritatea parlamentarilor prezenți), nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi (majoritatea parlamentarilor de pe liste), pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

„Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.

Iordache, președinte pe viață în Consiliul Legislativ 

Florin Roman a anunţat miercuri că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională alegerea deputatului PSD Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ.

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi pentru şi 43 contra.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă - 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat miercuri că grupurile parlamentare ale USR vor sesiza Curtea Constituţională pentru invalidarea numirilor făcute marţi de Parlament la Consiliul Legislativ, întrucât candidaţii nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu. Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără conducere după demisia lui Gheorghe Popescu.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iniţiativa legislativă cetăţenească „Luna iunie - Luna Identităţii Creştine” nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie (CCR)

CCR: Devansarea alegerilor prezidenţiale este constituţională

Dezincriminarea evaziunii fiscale sub 1 milion de euro, constituţională. CCR: Legea face trecerea spre teoriile moderne ale dreptului

Iohannis sesizează Curtea Constituțională în cazul Legii privind executorii judecătorești

Partenerii noștri