Live

Premierul a fost eliminat din procedura de numire a șefului IGPR

Data publicării:
Foto: Agerpres

Senatul a adoptat marţi, în calitate de for decizional, propunerea legislativă a social-democratului Tit-Liviu Brăiloiu de modificare a Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin care se stabileşte că şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) este numit de ministrul de Interne, şi nu de premier, cum este prevăzut în forma în vigoare a actului normativ, informează Agerpres.

Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă la 27 noiembrie 2019, dar Senatul a adoptat-o, marţi, cu 91 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.

Potrivit legii în vigoare „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”.

Prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne”.

Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.

Şedinţa de plen de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă.

Votul a fost dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vot istoric pentru Centura Verde București-Ilfov: Noul Cod Silvic a fost adoptat de Senat

Elevii care au luat BAC-ul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una dintre probe. Proiectul de lege a fost depus la Senat

Scandal în Senat pe taxa pe boală: „Dacă eram în vremurile alea bune, îi aruncam o mănușă în bot și îl provocam la duel”

Senatul SUA a adoptat sâmbătă o lege a bugetului, evitând în ultimul moment paralizia serviciilor publice

Partenerii noștri