Live

Șerban Nicolae: Corupţii nu violează, corupţii nu aşteaptă tinerele la lift

Data actualizării: Data publicării:

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, a afirmat, la dezbaterea moțiunii de cenzură din Parlamentul României, că nu corupții sunt cei care „violează” sau „așteaptă tinerele la lift”.

Șerban Nicolae a acuzat Opoziția că nu știe să scrie o moțiune de cenzură și a acuzat guvernul Cioloș pentru legea recursului compensatoriu, deși această lege a fost dată tot de coaliția PSD-ALDE.

„Niciun om care se respectă pe sine nu poate să voteze această moţiune de cenzură. Pot să respect dreptul Opoziţiei de a încerca să răstoarne Guvernul, dar nu cu moţiuni scrise în asemenea hal, nu cu compuneri şcolare semianalfabete, cu cifrele scrise total aiurea.”, a declarat liderul senatorilor PSD, Serban Nicolae.

„Noi am pus accent pe programul de guvernare și nu am schimbat nimic. V-a spus și doamna prim-ministru. Am preferat să sacrificăm poate imaginea unor persoane pentru a păstra obiectivele majore ale guvernului și vom da socoteală în fața electoratului. E posibil ca unele din acele persoane să beneficieze de deciziile de la ICCJ și să devină libere, chiar și în Costa Rica.

Am redus TVA, impozitul la turism, am eliminat peste 100 de taxe, parteneriatul public-privat, legea offshore și legea pensiilor, pe care dacă nu ar ține-o unii pe loc am adopta-o și ar intra în vigoare de îndată. Dacă nu îmi spuneți care dintre aceste legi sunt pentru Dragnea stăm de vorbă, dacă nu, nu. În ceea ce privește legile justiției, ele sunt în vigoare, s-a schimbat ceva? Vreun judecător sau procuror a intrat sub control politic? I-am eliberat de securiști”, a afirmat senatorul PSD. 

De asemenea, el a declarat că nu corupții „violează” și „corupții nu așteaptă tinerele la lift”. 

„O asemenea inepţie nu merită o replică. Niciodată nu aţi venit cu alternative, aţi venit cu formule pompieristice. Recursul compensatoriu, care a scos din puşcărie tâlhari, criminali, violatori, a fost iniţiat de Guvernul Ciolaş. Este o mare minciună, o mare fraudă acel Guvern. Întrebaţi-o pe Prună (N.R. Raluca Prună, fost ministru al Justiției în guvernul Cioloș). Ca să ştiţi care este adevărul pentru că eraţi foarte revoltaţi ca nu cumva să scape corupţii. Corupţii nu violează, corupţii nu aşteaptă tinerele la lift. Din păcate, infractorii pe care i-aţi eliberat, ăia violează”, a spus Nicolae.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: Nu putem în acest moment să dăm jos Guvernul. O moțiune de cenzură arată bine mediatic, dar politic nu rezolvi nimic

Cătălin Drulă: Pe matematica parlamentară nu există în acest moment voturile ca o moţiune de cenzură să treacă

Dacian Cioloș, mesaj pentru PNL. Să găsească curajul de a vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

Kelemen Hunor, despre o posibilă moțiune de cenzură: facem un joc de imagine sau rezolvăm ceva?

Partenerii noștri