Live

Tîlvăr: Prezența militarilor americani în România reprezintă dovada solidarităţii şi angajamentului SUA faţă de regiunea Mării Negre

Data publicării:
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării. Inquam Photos / George Calin

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut luni o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, relatează News.ro.

„Întrevederea celor doi oficiali a oferit prilejul abordării unor subiecte importante pe dimensiunea de apărare, precum situaţia actuală de securitate din regiunile Mării Negre şi Orientului Mijlociu, aspecte privind planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării. Ministrul a mulţumit oficialului american pentru dialogul constant şi coordonarea strânsă, aspecte esenţiale într-un mediu de securitate aflat într-o continuă schimbare, care întăresc şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state”, arată Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, Tîlvăr a reiterat importanţa prezenţei trupelor SUA în România, complementară capabilităţilor de descurajare şi apărare ale NATO, apreciind profesionalismul forţelor americane.

„Aceste dislocări reprezintă încă o dovadă a solidarităţii şi angajamentului SUA faţă de regiunea Mării Negre, iar contribuţia persistentă este fundamentală în descurajarea acţiunilor Federaţiei Ruse în regiune”, a arătat ministrul Apărării.

De asemenea, potrivit MApN, ambii oficiali au concluzionat că oferirea unei asistenţe internaţionale multidimensionale continue este esenţială pentru susţinerea Ucrainei în efortul defensiv şi pentru restabilirea ordinii şi stabilităţii regionale şi internaţionale.

În finalul întrevederii, ambele părţi au convenit continuarea dialogului în vederea dezvoltării priorităţilor comune în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie, de la Washington.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Plin de ciudați”. ”Cea mai frumoasă sportivă din România” a dezvăluit ce-a pățit, ani de zile la rândul, pe internet

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambasadoarea SUA, întrebată despre candidatura lui Iohannis la NATO: SUA au cel mai înalt respect pentru preşedintele României

Alertă de securitate emisă de ambasada SUA la Moscova: „Extremiștii au planuri iminente. Evitați aglomerările urbane”

Imagine rară cu Nadia Comăneci, din 1976. Motivul pentru care a fost distribuită de ambasada SUA

Ambasada SUA: Vizita șefului FBI consolidează parteneriatul solid dintre SUA şi România

Partenerii noștri