Live

România vinde Irlandei 700.000 de vaccinuri anti-Covid

Data actualizării: Data publicării:
România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin. Foto: Profimedia Images

România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin produse de Pfizer / BioNtech. Anunțul acordului a fost făcut de premierul irlandez, Micheál Martin, care a catalogat vestea ca fiind una excelentă. "Este un implus binevenit pentru campania noastră, care se bucură de un sprijin imens din partea populației", a transmis acesta pe Twitter.

Premierul Irlandei a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care anunță încheierea unui acord cu România, pentru achiziționarea a 700.000 de doze suplimentare de vaccin anti-Covid.

„Am încheiat un acord prin care ne-am asigurat 700.000 de doze suplimentare de vaccin anti-Covid din România. Sunt vești extraordinare, iar acest lucru reprezintă un implus binevenit pentru campania noastră, care se bucură de un sprijin imens din partea populației irlandeze”, a scris Micheál Martin.

Vaccinurile urmează să fie livrate în Irlanda în luna august și vor fi asigurate direct de la Pfizer, sub forma unei redistribuiri a dozelor comandate inițial de România. Irlanda a convenit în principiu să cumpere un milion de doze de vaccin anti-COVID-19 din România. Țara noastră a mai vândut și Danemarcei alte circa un milion de doze de vaccin din surplusul său.

Irlanda are în prezent una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare anti-COVID-19 din Europa. Circa 45% din populaţia sa adultă de 3,8 milioane de persoane a fost vaccinată cu schema completă şi 65% cel puţin cu prima doză.

Guvernul irlandez speră că decizia sa de accelerarea a vaccinării tinerilor va încetini răspândirea variantei Delta a coronavirusului şi va permite o redeschidere a economiei aflată în întârziere.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Grecia și Spania spulberă speranțele lui Zelenski pentru noi baterii Patriot. Doar România, Olanda și Polonia mai dețin sistemele în UE

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Va fi deschis un nou punct de trecere la frontiera dintre România și Ungaria

Partenerii noștri