Live

Alexandru Rafila: Anti-vacciniștii au translatat mesajul. Există persoane care merg la vârstnici și le recomandă să nu se vaccineze

Data publicării:
Medicul Alexandru Rafila. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și deputat PSD, a atras atenția că există persoane care se opun vaccinării împotriva COVID-19 și care ar merge din ușă în ușă, în încercarea de a-i convinge pe oameni să nu se imunizeze.

„Trebuie să facem o evaluare a strategiei de comunicare, să facem o evaluare a performanțelor sistemului de a administra vaccin. Cele două duc la o a treia componentă, care este convingerea oamenilor să se vaccineze. Dacă arătăm profesionalism, bună organizare, simplitate în a accea serviciul de vaccinare - dai un telefon, te înscrii pe un site sau soliciți medicului de familie să te înscrie - cred că lucrul ăsta este esențial, dă încredere. Încrederea va fi generată de vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane și constatarea că aceste reacții adverse nu există sau sunt foarte puține”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat cum poate fi evaluată campania de vaccinare.

„De fapt, deja cei care se opun acestei campanii de vaccinare au translatat mesajul. Prima dată au spus că vor apărea reacții adverse groaznice - au văzut că nu apar, în lume sunt milioane de persoane care s-au vaccinat deja - și au început să spună că peste 10, 20 de ani vor apărea problemele. Generează o frică, o teamă. Există persoane care se deplasează la domiciliul unor persoane vârstnice, bat la ușă și le recomandă să nu se vaccineze. Există și astfel de situații. Mi-a povestit și mie cineva. Nu știu cât este de extinsă, dar din moment ce există inițiativă, ea este generată probabil de o înțelegere, de o decizie, undeva, care propagă o astfel de situație”, a completat medicul, vineri seară, la Digi24.

„Nu trebuie să punem nicio presiune, să încercăm să forțăm oamenii, să fim militanți. Noi trebuie să fim calmi, să fim simpli, să fim degajați când discutăm despre aceste lucruri și cred că oamenii se conving pe măsură ce această campanie progresează. Prea mult triumfalism, prea multă emfază nu fac bine, pentru că generează până la urmă neîncredere”, a mai spus reprezentantul României la OMS.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila, despre scandalul Pantelimon: E de nepermis să compromiți medici pentru mize personale. Colegiul Medicilor să ia măsuri

Anticoncepționalele ar putea fi compensate pe bază de rețetă medicală. Anunțul ministrului Sănătății

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Mai multe medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai. Anunțul Ministerului Sănătății

Partenerii noștri