Live

Buzău: 19 persoane confirmate cu noul coronavirus, după ce un bărbat a mers la rude de Paște

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Un îngrijorător focar de transmitere comunitară a COVID-19 a apărut duminică la Buzău, unde 19 persoane din același cartier al orașului au fost confirmate cu noul coronavirus. Între cei 19 sunt și doi copii de doar un an. Totul a pornit după ce un bărbat nu a respectat ordonanțele militare și, de Paște, a mers în vizită la rude, în Ialomița. Ulterior, a intrat în contact cu peste 30 de persoane, iar 19 dintre acestea au fost diagnosticate și ele cu Covid-19.

Prefectul de Buzău, Leonard Dimian, a relatat la Digi24 cum s-a ajuns la această situație:  În ziua de Paște, cazul 21 raportat în județul Buzău, un bărbat de 41 de ani, s-a deplasat în județul Ialomița, unde și-a vizitat rudele. Acolo a contractat virusul de la socrul său, confirmat cu coronavirus câteva zile mai târziu.

Pe 28 aprilie, cazul 21 s-a prezentat la o unitate sanitară, unde a primit o trimitere pentru a merge la un consult la secția de pneumo-fiziologie a SJU Buzău. Aici i-au fost prelevate probe pentru testarea pentru coronavirus, iar rezultatele sosite în data de 1 mai au fost pozitive. Bărbatul a fost transportat la Institutul Victor Babeș din București.

După primirea rezultatelor, la data de 1 mai, echipele de specialiști ale DSP, însoțite de forțe MAI, au mers în zona de domiciliu a pacientului, unde au identificat toți contacții direcți, numărul acestora fiind de 31. Toți au fost plasați în izolare la domiciliu și le-au fost prelevate probe pentru coronavirus. Rezultatele au sosit duminică, 3 mai: 19 dintre contacții direcți ai bărbatului erau pozitivi.

Ca urmare, 12 pacienți au fost transportați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat - care este și spital-suport pentru Covid-19 -, iar alți șapte au fost transportați la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Ancheta epidemiologică va continua însă pentru stabilirea tuturor contacților bărbatului, care vor fi și aceștia testați. 

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Candidata AUR la primăria Buzău se retrage cu scandal: „AUR este cea mai mare otravă pentru electoratul românesc”

Ciolacu, întrebat dacă e o rușine să fii moldovean: Cu toții suntem made in România. A fost o glumă cu adevărat nereușită

Reacția lui Ciucă după declarațiile premierului Ciolacu privind Moldova: „Eu mă simt și moldovean. Buzăul este în România”

Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă. Mereu am simţit multă căldură în Moldova”

Partenerii noștri