Live

Focar de Covid-19 la un spital din Timișoara din cauza unei asistente medicale care nu credea în existența coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
România este într-un nou val pandemic, iar asta pune presiune pe secțiile ATI. Secție FOTO: Getty Images

Este focar de COVID-19 la Spitalul CFR din Timișoara din cauza unei asistente care nu a crezut în existența noului coronavirus. Declarația îi aparține chiar medicului Virgil Musta.

Patru pacienți și două asistente au fost infectate cu acest virus la spital.

Conducerea unității medicale face deja o anchetă în acest caz. Mai mult, ancheta epidemiologică a celor de la Direcția de Sănătate Publică este în continuare deschisă, astfel că numărul infectărilor poate fi mai mare până la finalizarea acesteia.

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara, a declarat: 

„Din păcate, este regretabilă această atitudine și nu numai că nu crede și a participat la o serie de activități fără a purta mască, deci nu a respectat regulile pe care noi le recomandăm populației, dar nici în spital nu a vrut să respecte aceste reguli, venind cu febră. Până când a fost depistată că are febră și tușește, ea a contaminat cadre medicale din spital și chiar și bolnavi, astfel că avem mai multe cazuri contaminate de către această persoană.

Probabil că va răspunde pentru asta, pentru că este inadmisibil să se întâmple acest lucru tocmai cu personalul care ar trebui să aibă grijă de sănătatea noastră”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri