Live

Medic cardiolog: Sunt pacienţi care vin după COVID cu infarct miocardic, pentru că boala le-a sensibilizat arterele

Data publicării:
Foto: Profimedia

Şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, prof. dr. Theodora Benedek, avertizează că pacienții cardiovasculari care fac COVID riscă să dezvolte o formă severă a bolii. Ea recomandă vaccinarea, aşa cum indică şi Societatea Europeană de Cardiologie.

Medicul Theodora Benedek arată că există pacienţi care fac infarct miocardic după ce au avut COVID-19 şi de aceea se impune tratarea continuă a pacienţilor cardiovasculari, să nu existe sincope, aşa cum au fost în prima parte a perioadei de pandemie.

„Sunt pacienţi care vin după COVID-19 cu infarct miocardic, tocmai pentru că acest COVID-19 le-a sensibilizat arterele coronare şi au dezvoltat infarct. Noi, cardiologii, trebuie să facem front comun cu tot corpul medical şi să încercăm să organizăm cursurile de diagnostic, de tratament, de tratament intervenţional, să păstrăm unele dintre proceduri fiindcă nu se poate să laşi pacientul cardiovascular netratat, numai pentru faptul că este pandemie”, a declarat şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul SCJU Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

„Există o declaraţie foarte hotărâtă a Societăţii Europene de Cardiologie în această privinţă, care a fost lansată încă din prima perioadă a pandemiei, când se discuta pe marginea vaccinurilor, dacă sunt sau nu periculoase. Riscul de efecte adverse la vaccin există, nu există un vaccin perfect care să nu dea o reacţie adversă, dar dacă eşti bolnav cardiovascular şi faci COVID-19, riscul de a face o formă severă este mult mult mai mare. Aşa că Societatea Europeană de Cardiologie recomandă cu tărie bolnavilor cardiovasculari să facă schema de vaccinare completă”, a mai precizat medicul Theodora Benedek.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană va propune achiziții militare comune, după modelul procedurii folosite în cazul vaccinurilor COVID-19

Guvernul caută avocat să-l apere în procesul cu Pfizer

Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a ne obliga să plătim vaccinurile anti-Covid contractate în pandemie

Trei elevi în clasa a X-a și a XI-a din Vaslui, voluntari SMURD, au salvat un bărbat căzut pe stradă care suferise un infarct miocardic

Partenerii noștri