Live

Ministerul Sănătății cere mutarea unuia dintre cele mai mari spitale din țară. Institutul ar fi amenajat ilegal secții într-un pod

Data publicării:
Ministerul Sănătății cere mutarea unuia dintre cele mai mari spitale din țară. Foto: Digi24

Ministerul Sănătății cere mutarea unuia dintre cele mai mari spitale din țară,  Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca, locul unde până acum au fost făcute peste 2.000 de transplanturi. Nu ar îndeplini condiții de siguranță tocmai pentru actul medical, spun experții din minister. Spitalul are secții care funcționează si în pod.

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca trebuie relocat, întrucât funcţionează într-un spaţiu necorespunzător, relevă raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii (MS) în urma unor verificări la acest institut. Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, urmare a dispoziţiei ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, o echipă mixtă de control a Ministerului Sănătăţii şi Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Alba a efectuat un control la ICUTR din Cluj-Napoca, verificând investiţiile pentru perioada 2000-2022.

Verificările au indicat faptul că procedurile de achiziţii au fost licitaţii deschise şi într-o măsură mai mică proceduri simplificate, se menţionează în comunicat.

"Aceste proceduri s-au desfăşurat online cu respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. Echipa de control a constatat însă că ICUTR Cluj-Napoca funcţionează şi în prezent, aşa cum a făcut-o de la momentul înfiinţării în 2002, fără ca în documente să figureze schimbarea de destinaţie a spaţiului, din 'pod neamenajat' în secţii de spitalizare cu paturi, fără să dispună de o ieşire în caz de urgenţă (conform legislaţiei în vigoare) şi fără să aibă autorizaţie/aviz de securitate la incendiu. De asemenea, s-a constatat faptul că actuala locaţie a ICUTR este necorespunzătoare din punct de vedere al spaţiului în care funcţionează, în raport cu prevederile Ordinului MS 914/2006, cu completările şi modificările ulterioare. Conform Programului cadru de conformare pentru perioada 2022-2024, este necesară relocarea ICUTR într-un spaţiu care să asigure toate condiţiile necesare desfăşurării activităţii medicale şi a circuitelor funcţionale conform legislaţiei în vigoare, cu termen 31 decembrie 2024", se arată în sursa citată.

În timpul în care echipa mixtă de control elabora raportul de control, conducerea ICUTR a trimis o adresă Ministerului Sănătăţii prin care a solicitat avizarea "Declaraţiei privind realizarea Planului de conformare la Autorizaţia Sanitară de Funcţionare".

"Răspunsul MS a fost unul negativ, în acord cu cele rezultate din documentele puse la dispoziţia comisiei mixte de control de către reprezentanţii ICUTR Cluj-Napoca. În concluzie, în baza controlului echipei mixte, managerul trebuie să constituie o comisie de cercetare administrativă care să cerceteze cauzele care au dus la situaţia actuală şi să identifice persoanele responsabile. De asemenea, comisia de cercetare administrativă va evidenţia şi cuantumul amenzilor plătite de institut, sumă care trebuie recuperată de la persoanele responsabile", se mai punctează în comunicat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila, despre scandalul Pantelimon: E de nepermis să compromiți medici pentru mize personale. Colegiul Medicilor să ia măsuri

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Anticoncepționalele ar putea fi compensate pe bază de rețetă medicală. Anunțul ministrului Sănătății

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Partenerii noștri