Live

Ministrul Sănătății: Legea sănătăţii este depăşită, trebuie actualizată

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, spune ministrul Nelu Tătaru, după ce un raport privind Spitalul de Urgenţă din Suceava a relevat deficienţe vizând planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza COVID-19. Ministrul Sănătății mai arată că Legea sănătății este deășită și trebuie actualizată.

"Ceea ce s-a întâmplat la Suceava trebuie să reprezinte o lecţie pentru noi toţi. După ridicarea stării de urgenţă, vom avea mult de lucru pentru reorganizarea şi eficientizarea sistemului sanitar. Consider că, pentru încă o perioadă, unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministerului. Este nevoie şi de actualizarea Legii sănătăţii, pentru că actuala variantă este depăşită", a declarat Nelu Tătaru, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

O echipă militară condusă de generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, în perioada 2 - 30 aprilie.

Secretarul de stat a transmis un raport ministrului Sănătăţii după încheierea misiunii, care arată că au fost depistate mai multe deficienţe privind planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19, precum şi în alertarea şi antrenarea echipelor medicale.

Conform raportului, conducerea instituţiei "nu mai era eficientă", Consiliul medical nefiind convocat oficial din luna februarie, structura funcţională a spitalului era "redusă", sectoarele în care erau internaţi pacienţii COVID -19, UPU funcţionau la o capacitate de "avarie" din cauza asigurării "minimale" cu personal - aproximativ 15%, iar protecţia personalului, cu excepţia unor persoane din UPU, Sectorul de Boli infecto-contagioase şi Sectorul Boli interne - COVID-19, era "inadecvată, necorespunzătoare, improvizată".

Documentul mai relevă că nu a fost asigurat managementul riscului de infectare în afara spitalului, iar capacitatea de testare era redusă şi "nu a reuşit să acopere", în timp util, necesităţile de investigare.

"În data de 1 mai 2020 a fost predat un spital funcţional noii conduceri interimare care este legitimă şi beneficiază de încredere şi susţinere din partea întregului colectiv al spitalului, care are experienţă competentă managerială, are planuri clare, sistematice de acţiune, obiective bine stabilite, are autoritate şi potenţial de conducere corespunzător", se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost reluate activităţile Consiliului medical şi Comitetului director la nivel "corespunzător" solicitărilor şi "s-a intensificat" colaborarea cu membrii Consiliului de administraţie al spitalului, iar documentele administrative - ROI, ROF, proceduri operaţionale, cerinţe şi circuite funcţionale, planuri de operaţionalizare şi reacţie specifice crizei sanitare COVID-19 au fost actualizate, analizate şi avizate.

"Spitalul este pregătit pentru escaladarea/descaladarea epidemică COVID-19. Sunt asigurate: protecţia individuală a personalului conform normelor legale, circuite funcţionale şi zone de diagnostic/tratament specifice crizei. Resursa umană este recuperată într-o proporţie importantă. Riscul de infecţie a personalului a fost diminuat la maximum (ţinută de protecţie, circuite funcţionale, antrenamente ale personalului, relaţii în serviciu)", indică sursa citată.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în timpul misiunii, echipa condusă de secretarul de stat a luat măsuri privind protecţia individuală a personalului, stabilirea circuitelor funcţionale specifice, carantinarea instituţionalizată a personalului sănătos, controlul respectării normelor de protecţie individuală şi a circuitelor funcţionale de către angajaţii spitalului.

De asemenea, a fost elaborat un plan etapizat de operaţionalizare graduală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava pentru atingerea capacităţii de răspuns maximal şi s-au întocmit, avizat şi implementat procedurile, protocoalele şi ghidurile de practică - în diagnosticarea, tratarea şi îngrijirea pacienţilor COVID-19, iar întreg personalul medical a fost testat. Totodată, a fost crescută capacitatea de testare SARS-CoV-2 a unităţii.

Conform sursei citate, s-au proiectat un pavilion de triaj-admisie - TI pentru Sectorul Boli infecto-contagioase şi mai multe unităţi modulare de acces protejat pentru personalul spitalului: garderobă, sector echipare protecţie, decontaminare pentru fiecare acces/circuit în spital.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Anticoncepționalele ar putea fi compensate pe bază de rețetă medicală. Anunțul ministrului Sănătății

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Mai multe medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai. Anunțul Ministerului Sănătății

Partenerii noștri