Live

Exclusiv Nelu Tătaru: Azi ne-am înscris în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat la Digi24 că a avut discuții marți și a înscris România în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID.

 „Astăzi ne-am înscris, am avut discuțiile, mâine (miercuri - n.r.) vom avea discuții și cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum știți, noi am făcut și o donație în acest sens acum o lună de zile, la nivelul comunității europene, suntem acolo unde este orice demers științific pentru această pandemie”, a declarat Nelu Tătaru.

Prioritatea, în general, se face după numărul de populație din țara respectivă atunci când se face repartiția vaccinului, dar trebuie să fim acolo ca solicitanți, a precizat ministrul. „Putem să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva... Gândiți-vă că acum o lună de zile se discuta că cei mai avansați sunt Sanofi cu GlaxoSmithKline care produceau pentru Statele Unite, cu un termen a doua jumătate a anului viitor. Când comunitatea europeană a hotărât să facem acele donații tocmai pentru un vaccin, tratament, noi am solicitat pentru un vaccin acea sumă pe care am donat-o”, a menționat Nelu Tătaru.

Întrebat despre stadiul unui eventual vaccin anti-COVID la Cantacuzino, ministrul a spus că la Cantacuzino este vorba de studii. „Nu putem vorbi în cadrul unui vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare și... se studiază. Noi urmărim tot ce înseamnă nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui  vaccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem și noi prioritate și vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecției COVID”, a punctat ministrul sănătății.

Luni seara, reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, sublinia la Digi24 că ar fi important ca România să se alăture inițiativei europene pentru a „rezerva” din timp un eventual vaccin anti-COVID. „Îmi pare bine că s-a pus în funcţiune mecanismul european care permite achiziţionarea unei cantităţi de 400 de milioane de doze de vaccin de la un producător european (...) sunt cinci ţări care au aplicat, că asta era condiţia, pentru ca să se poată face o achiziţie comună, dar fără să ne exprimăm clar interesul de a participa la acest mecanism lucrurile, nu se întâmplă de la sine”, a punctat Rafila.

El a explicat că demersul reprezintă o „rezervare” de 400 de milioane de doze, iar lista ţărilor poate fi completată, fiecare ţară urmând să îşi plătească propria parte. „Eu cred că România ar trebui să fie printre ele”, a încheiat el.

Franţa, Germania şi Italia au încheiat cu compania Astrazeneca un contract pentru furnizarea a 400 de milioane de doze de vaccin împotriva coronavirusului, a anunţat sâmbătă ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza. De asemenea, premierul bulgar Boiko Boris i-a cerut duminică ministrului sănătății, Kiril Ananiev, să facă demersurile necesare pentru ca Bulgaria să se alăture unei eventuale iniţiative europene privind obţinerea unui vaccin împotriva noului coronavirus.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Forxiga este aprobată în Uniunea Europeană pentru tratamentul simptomatic al insuficienței cardiace cronice

ECDC: O nouă subvariantă a coronavirusului va provoca o creștere a numărului de cazuri de Covid-19 în Europa

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Vaccinurile Pfizer și Moderna adaptate pentru varianta Omicron BA.1 au fost autorizate în Uniunea Europeană

Partenerii noștri