Live

Paradox. Se închid şcoli, dar nu în Prahova, unde e cea mai mare mortalitate din cauza gripei

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Anunţul de care se temea toată lumea a venit în această dimineaţă: ministrul Sănătăţii a declarat epidemie de gripă în toată ţara. 59 de oameni au murit din cauza virusului, stocurile de vaccin sunt pe terminate, iar şcolile şi grădiniţele încep să se închidă la Bucureşti, Iaşi, Alexandria şi Sibiu. Cele care mai rămân deschise până vineri, când începe vacanţa, iau măsuri stricte: orice elev bănuit că a răcit este trimis acasă, pentru a nu contamina colegi şi profesori.

Mii de copii de la şase şcoli şi opt grădiniţe din Bucureşti intră în vacanţă mai repede cu două zile, a stabilit inspectoratul şcolar la propunerea inspectorilor de sănătate publică.

Marina Manea - purtător de cuvant al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti: „Grădiniţa nr 50 si nr 47, despre şcoala gimnazială nr. 162, despre şcoala nr. 66, şcoala nr. 195, şcoala nr. 88, şcoala nr. 70, grădiniţa Scufiţa Roşie, grădiniţa nr. 207, grădiniţa nr. 4, grădiniţa nr. 60, grădiniţa nr. 229 şi grădiniţa Albinuţele”.

O decizie bună, cred directorii şcolilor închise din cauza gripei.

Simina Oncete, director adjunct al Şcolii nr. 195: „În acea perioadă se va face dezinfecţie în şcoli şi se vor lua măsuri pentru a stopa aceşti microbi”.

Paradoxal, în judeţul Prahova, unde este cea mai mare mortalitate în acest sezon din cauza gripei, nu au fost suspendate cursurile în nicio unitate de învăţământ.

Mădălina Lupea – prefectul judeţului Prahova: „La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, însă, consiliul de administraţie are posibilitatea sau poate aprecia dacă se impune sau nu suspendarea cursurilor”.

Grădiniţele care rămân deschise trebuie să facă însă o triere severă a copiilor înainte de cursuri şi să nu îi primească pe cei bolnavi.

Părinţii sunt de acord: controlul de la grădiniţă suplineşte indiferenţa unor părinţi.

Controalele sunt luate în serios şi la şcoli. În timp ce profesorii notează absenţele, medicii verifică dacă elevii au semne de gripă.

De teama gripei, părinţii bat farmaciile în căutare de vaccin antigripal, pentru că la medicii de familie nu se mai găseşte demult. Serul este însă greu de găsit şi contracost.

Speriaţi de răspândirea virusului, românii au fost conştiincioşi. Aproape 1,3 milioane de oameni s-au imunizat, de două ori mai mulţi decât anul trecut în aceeaşi perioadă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

20% dintre tinerii români nici nu învață, nici nu muncesc. "E un mit periculos, că avem prea mulți studenți. Suntem într-un mare risc"

Burduja îl critică pe N. Dan pentru că a retras polițiștii din locurile publice: „Fenomenul drogurilor e cea mai mare problemă”

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Admiterea la liceu sau la facultate ar putea depinde de nota la purtare

Partenerii noștri