Live

Sindicaliștii din sănătate, nemulțumiți după discuția cu premierul: "Vom face ceva acţiuni de protest, așteptările sunt foarte mari"

Data publicării:
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas pichetează sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor. Foto Facebook / Sanitas

Sindicaliștii din sistemul sanitar au declarat că nu sunt mulțumiți după discuția cu premierul Nicolae Ciucă şi că nu s-a ajuns la o concluzie care să-i mulțumească pe salariați.

Preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Bărăscu, a declarat, vineri, după întâlnirea de la Guvern cu premierul Nicolae Ciucă, că negocierile sunt în acelaşi punct şi nu a reieşit o concluzie care să satisfacă revendicările salariaţilor din sistemul sanitar.

"Am ieşit cu o concluzie care nu ne satisface. (...) Ei spun că nu pot să răspundă (dacă sunt bani pentru creşterile salariale - n.r.), că sunt în căutări, în încercări, găsim soluţii. Au mai apărut şi altele. Mâine o să avem un Birou Executiv şi săptămâna viitoare un Consiliu Naţional şi o să vedem ce decid colegii, în momentul în care suntem în acelaşi punct. Deci, nu am depăşit punctul", a afirmat Bărăscu.

Întrebat în legătură cu revendicările salariaţilor din acest sistem, Bărăscu a spus: "Ar fi trebuit ca şi colegii din TESA, muncitorii şi o altă categorie de colegi să primească acest sfert din sfert pe care l-au primit brancardierii, infirmierele, îngrijitoarele şi aşa mai departe. Deci, e o discriminare care creează în interiorul sistemului de sănătate o mare problemă".

"Un salariu net este undeva între 2.000, 2.500, 3.000 lei, maxim, pentru că au şi sporuri. Salariul propriu-zis este salariul minim pe economie, grosso modo, dar există sporuri în funcţie de locul unde lucrează fiecare. Sporul de condiţii, al doilea cel mai important punct al cererilor noastre, se raportează la 2018, la celelalte categorii mai sus, la asistenţi, la medici se face la zi. Iar o mare anomalie, pe care ei nu pot să o regleze pentru că nu au bani şi în momentul ăsta nu pot să spună: da, am rezolvat problema", a explicat Bărăscu, menţionând că este vorba de aproximativ 60.000 de persoane în această situaţie.

Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Sanitas, a adăugat că vor continua întâlnirile la ministerele de resort, în special la Ministerului Muncii şi Ministerul Sănătăţii.

"E important că astăzi suntem la Guvern, că astăzi s-a reluat dialogul social, un fapt bifat de noi şi o normalitate, până la urmă. Cu celelalte guverne nu am reuşit, cu domnul premier Cîţu nu am reuşit să ne vedem niciodată. Am pus cele mai importante probleme pe masă şi am insistat pentru colegii din TESA, pe personalul de deservire, pentru că şi ei sunt importanţi în sistemul sanitar. Am vorbit despre acest spor de condiţii. Am adus în discuţie corecţiile pe ceea ce înseamnă legea salarizării unitare, trebuia să fie neapărat revizuită şi am primit promisiuni din această perspectivă. Nu avem date concrete, decât că se vor acorda aceste sporuri, vom continua întâlnirile la nivelul ministerelor de resort, mai ales la nivelul Ministerului Muncii pentru a identifica nişte soluţii - sperăm noi - mai rapide decât rectificarea bugetară", a afirmat Pope.

Acesta a spus că apreciază deschiderea la dialog a premierului, dar colegii aşteptau mai mult de la această întâlnire şi sunt posibile acţiuni de protest.

"Apreciem această deschidere, chiar dacă deocamdată nu avem nişte date concrete. Probabil, colegii noştri aşteptau mai multe de la această întâlnire şi noi aşteptam mai mult de la această întâlnire, dar s-a deschis o perspectivă. (...) Noi avem o conducere colectivă. Eu, personal, cred că vom face ceva acţiuni de protest, pentru că colegii noştri sunt foarte nemulţumiţi, aşteptările lor erau foarte mari. (...) Doar Consiliul Naţional al Federaţiei poate hotărî o acţiune de protest. După cum nu a fost prielnică nici îngheţarea sporurilor în ultimii doi ani, nici o grevă nu e prielnică. Nu ne dorim asta. Evident, niciun lucrător din sistemul sanitar nu-şi doreşte să oprească activitatea. Din contră, ei trebuie să îngrijească pacienţii, suntem dedicaţi, aproape toate profesiile din sistemul medical sunt profesii cu dedicaţie, cu empatie şi nu ne dorim să ieşim să fluierăm Guvernul, dar aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii doi ani, aproape am fost forţaţi să facem lucrul acesta", a adăugat reprezentantul Federaţiei Sanitas.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas şi ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum puteți avea pe masa de Paște ouă roșii frumos colorate. Recomandări și trucuri pentru vopseaua pe care să o folosiți

Când poate fi periculos postul negru. Un nutriționist spune ce poți face dacă ți se face rău după zece ore

Primul caz de morsă care moare din cauza gripei aviare a fost înregistrat în Arctica

Băsescu: Dacă trebuie să aleg dintre Ciucă, Ciolacu și Geoană la prezidențiale, nu mă duc la vot

Partenerii noștri