Live

Copilul dispărut la Arad a fost căutat toată noaptea. Poliția a publicat fotografia băiatului

Data publicării:
Poliția a publicat fotografia copilului dispărut. Foto: Agerpres

Aproximativ 200 de persoane, majoritatea voluntari, participă duminică dimineaţă la căutarea copilului de 7 ani a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă seara în județul Arad. Mama copilului spune că băiatul a plecat sâmbătă dimineață la joacă în sat şi nu s-a mai întors acasă.

Operaţiunea de căutare a continuat toată noaptea în zona localităţii Vânători, unde s-au alăturat mai multe forţe, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, s-a acţionat pe o rază de circa 20 de kilometri de casa copilului, cu ATV-uri, maşini de teren, câini antrenaţi şi camere de termoviziune.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a precizat că, pe timpul nopţii, căutările au fost îngreunate de ceaţa densă şi de temperaturile scăzute, care au ajuns la minus 5 grade Celsius.

Pleşca a menţionat că mama copilului a sesizat dispariţia la 112 abia sâmbătă la ora 19,00, deşi acesta era plecat de acasă de dimineaţă. Ea a spus că băiatul de 7 ani a plecat să se joace în sat şi nu s-a mai întors seara.

Totuşi, unii localnici au declarat autorităţilor că băiatul a plecat, împreună cu alţi copii, la o stână de oi de la marginea satului, fiind duşi acolo de un localnic. Copilul s-ar fi îndepărtat de grup la un moment dat şi nu a mai fost găsit.

La căutări participă, duminică dimineaţă, aproximativ 200 de persoane, majoritatea voluntari din zonă, dar şi echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi ISU.

În funcţie de condiţiile meteo, autorităţile ar putea folosi la căutări un elicopter şi drone.

Primarul comunei Mişca, de care aparţine satul Vănători, Tiberiu Haasz, a declarat, sâmbătă seară că familia din care face parte copilul dispărut este nevoiaşă şi numeroasă, cu 13 copii.

Poliția a publicat fotografia copilului dispărut. Foto: Agerpres

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pește uriaș, de peste 2 metri, capturat de un bărbat pe o baltă din Arad. Pescarii încearcă să-l prindă de 4 ani

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

O femeie din Arad a fost prinsă în flagrant în timp ce lua 5.000 de euro mită de la o altă femeie, pentru a-i elibera soțul din arest

Fată de 13 ani, dispărută din judeţul Cluj. A ieşit de la şcoală, dar nu a mai ajuns acasă

Partenerii noștri