Live

Video Cristian, copilul din Crevedia al cărui pian a ars, odată cu casa, a primit unul nou: „Instrumentul ăsta mă ajută în viață”

Data publicării:
Băiatul din Crevedia al cărui pian a ars, odată cu casa, după explozia de la stația GPL, a primit un instrument nou. Foto: Captură Digi24

Băiatul din Crevedia al cărui pian a ars, odată cu casa, după explozia de la stația GPL, a primit un instrument nou. L-a instalat în containerul în care locuiește familia acum.

 

Cei care trec prin fata curții familiei Iliescu se opresc un pic, cât să asculte un cântec ce rasună din containerul mic în care locuiesc opt persoane.

Cristian Iliescu: Instrumentul ăsta cred că face mai mult decât să am eu toată casa înapoi, instrumentul ăsta chiar mă ajută în viață și mă ajută să trec mai departe. Și da, mi-a fost foarte greu să trăiesc fără el. Cu acest instrument o să devin profesor sau un cântăreț pe scenele mari.

Toți cei patru copii visează la momentul când vor avea iar camerele lor. Până atunci, însă, în micul container și-au asezat jucăriile cu supereroi și au delimitat încăperea cu privirea, astfel încât, au decis care este colțul fiecărui frate, unde poate decora așa cum vrea.

Marlon Iliescu: Eu dorm aici în partea asta. Și în containerul de lângă noi doarme mamaie, tataie și cu Maria.

Maria, mezina familiei, este fericită pentru că pisicile s-au întors acasă după patru luni de la explozii. Bunica, în grija căreia este de când avea doar patru luni, îi spune că miracolele de Craciun există și că Moșul a vrut sa îi facă o bucurie.

Maria Iliescu: O cheamă pisicuța. Mă zgârie pe mine și m-a și mușcat pe la burtă.

Anul acesta Crăciunul este diferit pentru familia Iliescu, locuința în care cândva împodobeau bradul nu mai este, iar masa la care se strângeau cu totii in Ajun le lipseste. Chiar si așa, spune bunica, va face eforturi ca nepoții sa fie fericiți de sărbători.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Primarul din Caracal, al cărui fiu deține stația GPL ilegală din Crevedia, va candida pentru un nou mandat: „PSD mi-a cerut”

Ion Doldurea, al cărui fiu deține stația GPL ilegală din Crevedia, va candida din partea PSD pentru un nou mandat de primar la Caracal

Noi detalii în cazul tragediei de la Crevedia. Experții au dezvăluit cauza exploziei: Un nor de gaze se formase deasupra stației GPL

Partenerii noștri