Live

Date îngrijorătoare despre adolescentele din România. Stăm mai prost ca Rwanda, Trinidad-Tobago, Botswana sau Burundi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: shutterstock

Organizația Salvați Copiii a monitorizat 175 de țări din lume și a realizat un raport de-a dreptul șocant pentru România, care ocupă un rușinos loc 54 în topul condițiilor de trai oferite copiilor. Asta după ce a mai căzut două locuri, anul trecut ocupând locul 52 în acest clasament.

Astfel, potrivit organizației Salvați Copiii, copilăria românilor se termină mult mai devreme decât ar trebui. Cauzele listate de organizație, în urma celui mai recent studiu, sunt violenţa extremă, sănătatea precară, lipsa accesului la educaţie, căsătoriile şi sarcinile timpurii.

„Anul trecut, România ocupa locul 52, însă anul acesta a căzut două locuri, a ajuns pe 54 din 175 de ţări. Realizăm că ne găsim la egalitate cu Mauritius şi sub ţări vecine ca Bulgaria, Ucraina sau mai îndepărtate precum Kazahstanul sau China. Pentru medicii pediatri, pentru activiştii din ONG-urilor dedicate copilului lucrurile sunt mai puţin şocante”, a declarat medicul timişorean Mihai Gafencu, preşedintele Salvaţi Copiii România pentru www.adevarul.ro.  

Salvați Copiii au luat în considerare șapte domenii în studiul pe care l-au făcut: rata mortalităţii infantile - unde România ocupă ultimul loc în Europa, cu cea mai mare rată a mortalităţii, malnutriţia copiilor, neparticiparea la procesul educaţional - avem cea mai mare rată de abandon şcolar din istorie, căsătoria timpurie şi sarcina la adolescenţi - România e la coada Europei, cu 34 de naşteri la 1.000 de adolescente.   

„Acest număr enorm de adolescente care nasc ne aduce în statistica mondială alături de ţări ca Rwanda, Trinidad-Tobago, Botswana şi Burundi, care au cam 27-29-31 de naşteri la 1.000 de adolescente. Noi avem 34. Stăm mai prost ca India şi Pakistanul. Asta e realitatea care trebuie privită în faţă atunci când facem diverse festivisme”, a dezvăluit Mihai Gafencu.   

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste jumătate dintre copiii români vor să plece din țară: Sunt nemulțumiți de condițiile de trai din România (studiu)

Gorghiu, către elevi: Cyberbullying-ul e o nenorocire. Nu aşa deveniţi cool, ci aşa deveniţi susceptibili de dosar penal

Peste 50% dintre copiii care au părinți plecați în străinătate nu îi vor revedea în această vară

Peste 230.000 de copii din România au mamele plecate în străinătate. Cei mai mulți își văd mamele o dată pe an

Partenerii noștri