Droguri vândute chiar în curtea şcolii. Dealerul a fost prins, dar s-a întors să-i amenințe pe profesori
Doi elevi ai unui liceu din Arad au ajuns, la spital, după ce au luat droguri pe care le-au procurat la un dealer, chiar din curtea şcolii. E vorba despre un băiat de 15 ani şi o fată de 16 cărora li s-a făcut rău după ce au tras câteva fumuri. Adolescenţii au fost îngrijiţi la spital, în vreme ce poliţiştii au prins, până la urmă, dealer-ul.
Zeci de căprioare moarte și cadavrele altor animale sălbatice au fost găsite pe un câmp
Ipoteză șocantă în cazul bărbatului care a căzut dintr-o dubă pe A1
Rafila: Sunt doar 2 centre pentru copiii dependenți de droguri
Președintele CJ Arad explică ceremonia de inaugurare din comuna unde nu s-a inaugurat nimic
Tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai era dependent de droguri
Tatăl lui Sebastian, băiatul ucis în accidentul din 2 Mai: Suntem devastați
Aglomerație infernală în Vama Nădlac II
Primarul din Arad a confundat celebra trupă Cargo cu o firmă de curierat
Momentul în care s-a produs cutremurul din Arad
După ce au luat droguri, chiar în şcoală, de la un bărbat intrat ilegal în liceu, la un moment dat, în timpul orelor, elevilor li s-a făcut rău. Profesorii au chemat ambulanţa când cei doi au spus că sunt ameţiţi şi că le vine să vomite.
Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanţă Arad: Echipajul Serviciului de Ambulanţă ajuns la locul intervenţiei, respectiv la liceu, a găsit o persoană de sex feminin de 16 ani care prezenta o stare confuzională, post episod lipotimic. În timp ce stabilizau pacienta au mai fost solicitaţi să acorde ajutor unui băiat de 15 ani care se simţea rău, respectiv prezenta tulburări digestive.
Profesorii au reuşit să îl prindă pe dealer, fără ajutorul poliţiştilor. L-au imobilizat şi i-au chemat apoi pe oamenii legii.
Ioan Toncean, directorul Liceului "Spiru Haret" Arad: A intrat la ora de vârf când veneau copiii la şcoală. Aspectul lui nu este deosebit de cel al elevilor, e micuţ, e subţirel, nu a părut nimic dubios. Fetei i s-a făcut rău şi noi am depistat-o şi pe el l-am izolat că el era să plece, dar l-am izolat într-un gang aici în şcoală.
După audieri, bărbatul a fost eliberat. Aşa că, spune directorul şcolii, s-a întors să îi ameninţe pe profesori prin gardul liceului.
Ioan Toncean: Mă aştepta la poartă la 8.30. Ne-a ameninţat, a strigat. Nu era în curtea şcolii, era în afara şcolii. Am anunţat din nou poliţia şi au venit în câteva minute, dar dispăruse. Am înţeles că l-au găsit într-o zonă apropiată de şcoală.
Poliţiştii l-au luat din nou la audieri şi din nou l-au lăsat în libertate, în ciuda ameninţărilor.
Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad: Poliţiştii au identificat persoana bănuită că le-ar fi furnizat aceste substanţe, persoana în cauză fiind condusă de către poliţişti la sediul poliţiei municipiului, aceasta fiind bănuită de săvârşirea altor infracţiuni pe raza municipiului.
Mama fetei implicate în scandal face acuzaţii grave.
Mama fetei: Acuma chiar mă gândesc să o mut de la şcoala aia pentru că nu există nicio siguranţă. Omul ăla era acolo în parcarea şcolii, ceea ce nu mi se pare normal, în incinta şcolii să-şi parcheze maşina. Acolo tot timpul sunt oameni de pe stradă. Sunt nişte feţe de te sperie.
Serviciul de Ambulanţă din Arad are dese intervenţii în şcoli, în care acordă primul ajutor elevilor care consumă substanţe interzise.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News