Live

Încă cinci pompieri de la Detaşamentul Cernavodă, infectaţi cu COVID-19. Numărul lor a ajuns la 15

Data publicării:
Foto: Facebook / ISU Constanta

Alţi cinci pompieri de la Detaşamentul Cernavodă din Constanța au fost confirmaţi cu coronavirus, numărul total al acestora ajungând la 15. La sfârşitul săptămânii trecute, unul din pompierii detașamentului, în vârstă de 48 de ani, a murit din această cauză.

"S-au mai confirmat cu COVID-19 colegi din cadrul Detaşamentului Cernavodă. Sunt internaţi, în stare stabilă, fiind asimptomatici, fără probleme", a informat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", potrivit Agerpres.

După primirea rezultatului au fost informate structurile ierarhice şi Direcţia de Sănătate Publică, pentru "prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi".

Activitatea Detaşamentului Cernavodă nu este afectată, fiind mărită capacitatea operaţională.

"Avem resursele necesare pentru toate intervenţiile şi vom răspunde prompt la toate apelurile 112", arată ISU "Dobrogea" în informarea trimisă, precizând că la nivelul tuturor subunităţilor instituţiei s-a făcut decontaminarea.

De asemenea, angajaţii sunt echipaţi corespunzător şi decontaminaţi după fiecare intervenţie, dezinfectarea fiind aplicată şi mijloacelor tehnice.

Un pompier de la Detaşamentul Cernavodă al ISU "Dobrogea", în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a infectat cu COVID-19. El a fost internat iniţial, pe 12 aprilie, la spitalul din Cernavodă, fiind apoi transferat la spitale din Medgidia, Constanţa şi la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.

Pe 23 aprilie, alţi zece pompieri de la acelaşi detaşament au fost confirmaţi cu COVID-19.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Exerciţiu de simulare a unui accident nuclear la centrala de la Cernavodă. Populația, avertizată să nu intre în panică

Un tânăr de 22 de ani a murit înecat la Vama Veche. Alte patru persoane au fost salvate în ultima clipă

Un motor de rachetă, adus de valuri pe o plajă în zona Gura Portiței. Componenta a fost predată Ministerului Apărării

VIDEO. O fetiță de 5 ani și-a prins mâna în scurgerea unei piscine din Mamaia. Salvatorii au trebuit să spargă peretele bazinului

Partenerii noștri