Live

V. Alexandru, marcată după o vizită neanunţată la un centru de recuperare din Urlaţi. Fotografiile postate de ministrul Muncii

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Facebook Violeta Alexandru

179 de persoane cu probleme psihice sunt internate într-un centru de recuperare aflat în aproiere de Urlați, în județul Prahova. Ministrul Muncii a postat pe pagina sa de Facebook imagini de acolo. Drumul este neasfaltat iar locul este ascuns între copaci. În interior, o cameră fără geamuri, cât o debara, ar fi folosită pentru pedepsirea celor care devin agitați, scrie Violeta Alexandru în postarea sa.

Violeta Alexandru anunţă că a plecat spre Urlaţi, după discuţiile de la Bucureşti despre salariul minim, fără să îşi anunţe vizita.

A fost însoţită de secretarul de stat Mădălina Turza.

Ele au vorbit cu oamenii internaţi în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți cu Handicap şi a rămas profund marcată de condiţiile în care sunt ţinuţi aceştia.

"Am parcurs în această după amiază drumul neasfaltat din Urlați către Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți cu Handicap. Într-o totală izolare, departe, cât mai departe de comunitate. La “nebuni”, după cum s-a exprimat polițistul din Urlați cu care ne-am întâlnit, întâmplător, în oraș. Despre 179 de persoane vorbea.

Am plecat din București după discuțiile pe salariul minim, fără anunț prealabil, am ajuns în fața Centrului alături de noua mea colegă, Președinta ANDPDCA, Mădălina Turza, am intrat și am discutat, în primul rând, cu beneficiarii - adulți cu dizabilități intelectuale care trăiau împreună cu persoane fără dizabilități suferind, pur și simplu, de lipsa părinților și chiar a unei locuințe. I-am lăsat să ne povestească. Cea mai mare durere: nu ies din Centru. Acolo este toată viața lor. Își doresc să muncească, să fie activi, să fie și viața lor cu un sens.

Foto 2: Izolatorul. O cameră cât o debara folosită, teoretic pentru cei contagioși, practic mai mult pentru pedepsirea celor care ... greșesc. Pedeapsa din camera cât o debara, fără geamuri, poate fi și de o lună.

Greu de crezut că, în această atmosferă, beneficiarii acestui Centru vor dobândi o viață independentă, așa cum așteaptă Comisia Europeană de mulți ani de la noi. Bine că se investiseră bani în zugrăvirea camerelor și în termopane. Tot din bani europeni, culmea.

Mandatul meu este despre oameni și drepturile lor. Despre respectul instituțiilor pentru ei. Nu pot să asigur, dintr-o dată, locuințe protejate în mijlocul comunității și nu în izolare dar unele lucruri se vor schimba. Da, se vor schimba. Am cerut măsuri. Le voi prezenta. Alături de colega mea, secretarul de stat Mădălina Turza", a scris Violeta Alexandru.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Terapia durerii a fost inclusă în drepturile pacienților. Tratamentele vor putea fi decontate

Tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer. Cercetătorii care au analizat dosarele a 150.000 de persoane cred că au aflat de ce

Ce este norovirusul, infecția găsită la un liceu din Timișoara. Se transmite rapid și poate rămâne câteva zile pe suprafețe

"Într-o lume a demonilor": Cum e viaţa pentru un bărbat care are o tulburare vizuală rară, care distorsionează chipurile

Partenerii noștri