Live

Ursoaica agresivă din Bușteni, care și-a pierdut puii, a fost prinsă. Ea va fi mutată în munți

Data actualizării: Data publicării:
Ursoaica cu pui într-o padure din România. Foto: Getty Images

Ursoaica agresivă care a revenit de mai multe ori vineri, în zona Castelului Cantacuzino din Buşteni, după ce puii ei au fost loviţi mortal de un tren, a fost prinsă şi preluată de autorităţi. Ea va fi mutată în munți.

Animalul, care a fost tranchilizat, va fi dus în Munţii Baiului, în zona Valea Rea, a anunțat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.

Cei trei pui ai ursoaicei au fost loviţi de tren în noaptea de joi spre vineri, la o traversare de cale ferată.

Vineri, ursoaica a revenit de mai multe ori în zona în care a avut loc accidentul, căutându-şi puii şi intrând în mai multe gospodării, comportamentul ei fiind unul agresiv. Animalul s-a deplasat inclusiv pe străzile Sirenei şi Prahovei din proximitatea Castelului Cantacuzino, zonă intens circulată de turişti, inclusiv copii.

Jandarmii au încercat să alunge animalul în pădure, însă acesta a continuat să revină spre locul în care s-a petrecut accidentul, informează sursa citată.

Astfel, s-au făcut demersuri către Ministerul Mediului, obţinându-se acordul pentru tranchilizarea şi relocarea ursoaicei.


O ursoaică agresivă se află în zona Castelului Cantacuzino din staţiunea montană Buşteni, aceasta patrulând în zonă, după ce puii ei au fost loviţi mortal de tren.

Potrivit datelor furnizate vineri AGERPRES de către reprezentanţii IJJ Prahova, accidentul feroviar s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, cei trei pui de urs fiind accidentaţi de tren, la o traversare de nivel de cale ferată.

În aceste condiţii, ursoaica a revenit de mai multe ori în zona în care a avut loc accidentul, căutându-şi puii şi intrând în mai multe gospodării, comportamentul ei fiind unul agresiv.

IJJ a precizat că femela de urs se află în acest moment în zona Castelului Cantacuzino, care este frecventat de turişti, în special copii.

Având în vedere aceste aspecte, jandarmii au solicitat instituţiilor abilitate acordul pentru tranchilizarea animalului şi relocarea acestuia.

Zona este monitorizată în continuare de autorităţi, a mai precizat sursa citată.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini rare cu o familie de urși din Suceava. Cum reacţionează o ursoaică cu trei pui când vede un pădurar

Ministrul Mediului nu vrea ca România să o primească pe ursoaica condamnată la moarte în Italia. „Ca și cum nu am avea suficienți” urși

Cum a încercat o ursoaică căzută într-o fosă septică să-și salveze puiul: L-a ținut pe creștet până la venirea pompierilor

Ursoaica Gaia, care a ucis un tânăr în Italia, ar putea fi transferată în România. Autoritățile italiene au vrut să o omoare

Partenerii noștri