Live

România a înregistrat, în prima jumătate a anului, cel mai mic număr de nou-născuți din ultimii 7 ani

Data actualizării: Data publicării:
Bebeluși. Foto: Getty Images

Numărul de nașteri înregistrate în prima jumătate a anului este cel mai mic din ultimii șapte ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică analizate de Edupedu.ro.

În perioada ianuarie-iunie 2020 s-au înregistrat 79.712 nașteri, cu 16.682 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, scăderea fiind cea mai mare înregistrată în perioada analizată, 2014-2020.

Media ultimilor 6 ani a fost de peste 90 de mii de nou-născuți, potrivit INS.

Proiecțiile INS arată că, până în 2060, în 19 județe populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință, 2015. Asta în condițiile în care din 2011 până în 2015 acest segment de populație, cu vârsta între 0 și 23 de ani, a pierdut 6,1%, adică 328.738 de persoane.

Statistica oficială mai arată că în iunie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.389 căsătorii, cu 2901 mai multe decât în luna mai.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.355 în iunie 2020, cu 1.218 mai multe decât în luna mai.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pașaport pentru un viitor mai bun: educație timpurie de calitate în creșe moderne

Japonia trece printr-o „criză existenţială” fără precedent. Primul semnal dat de o fabrică de scutece pentru copii

Scăderea fertilității și îmbătrânirea populației vor face economiile dependente de imigrație - studiu

Putin le cere din nou rușilor să facă mai mulți copii: „Doi pentru supraviețuirea etnică, iar trei sau mai mulți pentru prosperitate”

Partenerii noștri