Live

VIDEO | Protest în Târgu Mureș față de declarațiile lui Dorin Florea. S-a cerut demisia primarului

Data actualizării: Data publicării:

Peste 100 de persoane, majoritatea de etnie romă, au protestat, vineri, în fața Primăriei Târgu Mureș față de declarațiile primarului Dorin Florea privind anchetele sociale obligatorii, cerând demisia acestuia din funcție, scrie Mediafax.

Participanții la protestul organizat de Platforma civică Aresel (Ajunge) s-au adunat, vineri, în fața Primăriei Târgu Mureș și au scandat „Demisia”, „Rușine să vă fie”, „Aresel, puterea romilor”.

„Aresel! (ajunge – în limba romani- n.r.) nazismului electoral, rasismului și discriminării manifestate de primarul Dorin Florea. Nu este permis ca un primar să spună astfel de lucruri despre cei pe care îi reprezintă. Credem că este de datoria noastră, ca societate, să fim solidari în amendarea unor astfel de derapaje periculoase ale aleșilor. Îngrijorarea noastră este cu atât mai justificată cu cât un astfel de discurs incită la ură de clasă și de rasă, în condițiile în care Constituția și legile României protejează drepturile omului și, implicit, drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale. Cerem demisia primarului Dorin Florea”, a declarat unul dintre participanți.

Potrivit acestuia, edilul orașului propune politici publice de control a vieții private și de purificare socială, „inspirate de doctrina și politicile naziste”.

Manifestarea a fost autorizată de Primăria Târgu Mureș.

Citiți și:

Un consilier al primarului Florea susține că locuitorii cer referendum local cu problema lansată de edil: Cine are voie să facă copii

Reprezentant al romilor: Vrem să îl aducem pe Dorin Florea în fața unui stabor țigănesc, să îl judece

Deputat PNL, după declarațiile lui Dorin Florea: Ar trebui suspendat dreptul de a candida pentru naziști şi rasişti

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este așteptat pe 21 ianuarie la sediul CNCD pentru a fi audiat, a precizat președintele CNCD, Csaba Asztalos. Edilul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 100.000 de lei.

Dorin Florea a scris luni pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicații. El a afirmat pentru Mediafaxc ă propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”. Edilul a mai precizat că nu îl sperie CNCD.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cunoscut oraș din Franța le interzice copiilor sub 13 ani să iasă singuri pe stradă noaptea. „La vârsta asta nu gândești prea mult”

Scandal după ce un restaurant le-a cerut părinților să nu-și lase copiii să alerge printre mese: „Mă mir că nu au pus lese la intrare”

Experți din Franța: Copiilor sub 11 ani ar trebui să le fie interzis să aibă un telefon mobil, cei sub 13 ani fără acces la internet

Mamele minore care au minim 16 ani pot primi alocația pentru copil și pot decide pentru ele în relația cu statul - proiect adoptat

Partenerii noștri