Live

Vom avea probleme cu căldura și iarna aceasta. Care este cea mai vulnerabilă zonă din Capitală

Data actualizării: Data publicării:
Cât de frig va fi în casele din Bucureşti în această iarnă? Foto: Digi24

Cât de frig va fi în casele din Bucureşti în această iarnă? Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica, spune că ne vom confrunta cu probleme și anul acesta, având în vedere că rețeaua de termoficare e veche și sunt sute de kilometri de conducte care trebuie înlocuiți.

„Din păcate, având o rețea care are zeci de ani, vor fi probleme pe care sperăm să le rezolvăm cât mai repede. Vor fi probleme punctuale, suntem mobilizați astfel încât să intervenim și să diminuăm disconfortul cât este posibil. Avem echipe pregătite care să intervină acolo unde apar avarii majore”, a spus Crețu.

„Sunt sute de kilometri care trebuie înlocuiți, este nevoie de investiții, este nevoie de finanțări consistente. S-a semnat contractul pentru înlocuirea a 200 de kilometri de conductă din fonduri europene, așteptăm licitațiile pe care le organizează Primăria Capitalei astfel încât anii viitori să putem moderniza acest sistem de conducte pentru a nu mai avea probleme. Sistemul are 1.000 de kilometri, vă dați seama de ce lucrări de amploare e nevoie pentru a-l pune în ordine”, a adăugat el.

Cea mai vulnerabilă zonă din Capitală este cea de nord-est, care include cartierele Colentina și Fundeni.

„Este capăt de rețea. Energia termică trebuie să ajungă tocmai de la CET Sud”, a explicat el.

Anul acesta au fost înlocuiți doar 15 kilometri de conducte, dintr-o rețea de 1.000 de kilometri.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonă reținută în București după ce ar fi bătut un copil de un an. Părinții micuțului au surprins faptele pe camere

Newsweek România: Printre finanțatorii lui Nicușor Dan este Matei Păun, afacerist pro-rus

Restricţii de trafic în Capitală, în weekend. Rutele alternative recomandate de polițiști

Chirurgul din București care a uitat o compresă în corpul unei paciente, iar aceasta a murit, a fost plasat în arest la domiciliu

Partenerii noștri