Live

Studenţii la Medicină pot lucra în spitalele COVID. Raed Arafat anunță cum vor fi selectați

Data publicării:
Studenții la Medicină vor fi implicați în lupta împotriva COVID. Foto: Arhiva Agerpres

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a anunțat miercuri că guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă referitoare la implicarea studenţilor de la facultăţile de medicină în tratarea bolnavilor de COVID. El a precizat că s-a luat deja legătura cu universităţile de la care ar urma să provină studenţii.

„Ordonanţa este gata pentru adoptare astăzi. Noi, de altfel, în colaborare cu universităţile, am început să creăm listele, deci au început universităţile să creeze listele. În secunda în care este publicată, o să începem să preluăm studenţii care s-au înscris şi să îi repartizăm. (...) Nu am aşteptat adoptarea, ştiind că a fost în primă lectură şi am început deja să ne mobilizăm. Când se publică, sperăm mâine, deja începem să o implementăm”, a afirmat Raed Arafat în şedinţa de guvern, potrivit Agerpres.

Şeful DSU a confirmat că proiectul de act normativ are toate avizele obţinute, inclusiv de la "CES şi de la Consiliul Legislativ".

În completare, prim-ministrul i-a transmis că va trebui să existe o comunicare bine gândită cu studenţii care se vor implica în acest program.

„Chiar apreciez în mod deosebit această iniţiativă şi, într-un fel, studenţii pot să dea şi ei un exemplu pentru toţi. Oricine poate să facă ceva bun în această bătălie trebuie să intre alături de noi în această bătălie. (...) Să gândiţi foarte bine comunicarea, interacţiunea, modul de implicare a lor, activităţile efective în care se pot implica, astfel încât să avem o implicare a lor cât mai serioasă şi în acelaşi timp să simtă susţinerea şi aprecierea noastră pentru efortul pe care îl fac”, a afirmat premierul.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Emoție pură! Nadal a fost eliminat și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul va putea emite ordonanțe în vacanța parlamentară. Proiectul a fost adoptat

Stolojan: Există o problemă în ordonanța de urgență care interzice managerilor să lucreze în alte locuri. Prevederea va fi eliminată

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind statutul cadrelor militare. Ce urmărește demersul legislativ

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite

Partenerii noștri