Live

Turiștii vaccinaţi pot intra în Franța fără test Covid negativ, cu unele excepții

Data actualizării: Data publicării:
Turiștii vaccinați pot intra în Franța din 9 iunie fără test Covid. Foto: Profimedia

Turiștii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa, începând din 9 iunie, fără a prezenta un test Covid negativ, a anunţat, vineri, ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari. Decizia autorităților franceze îi include pe cetățenii europeni care vin din "zone verzi". 

"Anunţăm că, începând din 9 iunie, europenii care sunt vaccinaţi vor putea veni în Franţa fără test PCR", a declarat ministrul la televiziunea CNEWS, notează Agerpres. 

Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într-un document publicat vineri de guvern şi intitulat 'Strategia de redeschidere a frontierelor'.

Persoanele care vin din zone "verzi", în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ.

În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în acelaşi document.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Politico: Cum poate UE să oprească flota fantomă a Rusiei, care amenință acum Suedia

Guvernul ucrainean s-a răzgândit și nu-i va mai obliga pe bărbații capabili să lupte în război să se întoarcă din țările unde au fugit

Estonia acuză Rusia că îi încalcă spațiul aerian prin interferenţe GPS. O companie aeriană și-a anulat zborurile către estul Estoniei

„Banii europeni curg în continuare în Rusia”: Tomac cere UE să investigheze firmele care „finanțează războiul absurd al lui Putin”

Partenerii noștri