Live

Un bărbat de 35 de ani din Vaslui a murit la două zile după rapel

Data publicării:
Vaccinare anti-COVID-19 Foto: GettyImages

Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19.

El suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.

„Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul", au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

13 schelete umane au fost găsite în curtea Spitalului Vaslui. "Sunt aşezate într-un anumit fel, sunt urme de sicriu"

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

VIDEO Doi frați se luptă pentru funcția de primar într-o comună din Vaslui fără apă, gaz și străzi: „Eu hambițios, dumnealui hambițios”

O Tesla declarată furată în Germania a fost descoperită în aceeași zi circulând pe o stradă din Huși

Partenerii noștri