Live

Un instructor de dans din Brașov a fost arestat după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minore

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ. Sursă: Getty Images

Un bărbat de 29 de ani, instructor de dans, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind bănuit că, în ultimii patru ani, a întreţinut relaţii sexuale cu minore, a informat, vineri, IPJ Braşov.

Bărbatul ar fi făcut prima victimă - o cursantă - în 2018, însă mama acesteia a depus reclamaţie abia anul acesta.

"Din cercetări a reieşit că un bărbat, în vârstă de 29 ani, în calitate de instructor de dans sportiv, ar fi transmis unei cursante, în repetate rânduri, fotografii şi imagini de natură sexuală. Ulterior, ar fi întreţinut cu aceasta acte sexuale consimţite. Faptele ar fi avut loc în cursul anului 2018, sesizarea poliţiei fiind efectuată de către mama persoanei vătămate la data de 29 martie 2022. În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 2019-2021, profitând de aceeaşi calitate, de instructor de dans sportiv, bărbatul ar fi transmis unei alte minore, fotografii ce îl prezentau în ipostaze intime şi ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale consimţite. De asemenea, în perioada martie-aprilie 2020, bărbatul ar fi transmis unei a treia minore, pe conturile de socializare, imagini cu conţinut pornografic", se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, instanţa de judecată emiţând un mandat de arestare pe numele acestuia.

La data de 31 martie 2022, instanţa de judecată a emis, pe numele său, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

El este cercetat, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor - cinci acte materiale şi coruperea sexuală a minorilor - trei acte materiale, a precizat sursa citată.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două transporturi ilegale de lemne au fost descoperite de polițiști din elicopter. Aparatul de zbor supraveghea traficul din Brașov

Un elev de clasa a VII-a din Brașov și-ar fi șantajat profesoara de istorie cu poze indecente cu fiica acesteia, în schimbul notelor

O mașină cu angajați ai ambasadei Indiei a fost lovită de tren pe Valea Prahovei după ce a rămas suspendată pe calea ferată

O fată de 15 ani din Brașov a murit după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc

Partenerii noștri