Live

Un student la Drept a fost înjunghiat la Balul bobocilor

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Un student al Facultății de Drept din Iași a fost înjunghiat și bătut în noaptea de joi spre vineri, în timp ce participa la Balul bobocilor. Polițistii au dus la audieri doi tineri, care ar fi declarat că scandalul a fost pornit chiar de victimă.

Un tânăr de 22 de ani din Piatra Neamț a fost lovit cu pumnii în față și înjunghiat în zona abdomenului, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din Iași, în timp ce participa la Balul Bobocilor de la Facultatea de Drept.

„Am fost sesizați prin apel 112 la ora 1.20 de un tânăr de 22 de ani cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un club din municipiul Iași a fost agresat fizic.Polițiștii s-au deplasat la fata locului, unde au identificat mai multe persoane. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe", a declarat, pentru Mediafax, Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Potrivit unor surse judiciare, la audieri au fost duși doi tineri, de 22 și 23 de ani, din Republica Moldova. Aceștia ar fi declarat că victima a început scandalul și că totul ar fi plecat de la faptul că tânărul s-ar fi comportat urât cu o prietenă de-a lor.

Tânărul care a fost înjunghiat a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon, unde a primit îngrijiri medicale.

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Iași. Totul a pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată

Un bărbat care abia ieșise din închisoare s-a întors după gratii după ce a fost prins de polițiști cu heroină în buzunare

PSD Iaşi a depus listele de candidaţi la locale. Balanișcu spune că e „omul care îl poate scoate pe penalul Mihai Chirica din Primărie”

Un polițist din Iași a fost mituit de 4 ori într-o singură lună de șoferii opriți în trafic

Partenerii noștri